JOCURILE OLIMPICE DIN 1896. Pe 23 iunie 1894, Pierre de Coubertin, profesor şi istoric francez, a organizat un congres care a reprezentat practic actul de naştere al Comitetului Internaţional Olimpic. În cadrul discuţiilor, s-a decis în unanimitate organizarea primelor Jocuri Olimpice din era modernă şi cele dintâi după o pauză de peste 1.500 de ani, acestea fiind interzise de împăratul roman Teodosiu I, în 393.
În condiţiile în care Grecia antică a fost locul în care au luat naştere Jocurile Olimpice, participanţii la congres au hotărât ca Atena să fie gazda întrecerilor, în perioada 6 - 15 aprilie 1896, aducând astfel un elogiu vechii Elade.
La JOCURILE OLIMPICE DIN 1896 de la Atena au participat sportivi din 14 ţări, printre care nu s-a numărat nicio femeie, cele mai mari delegaţii venind din Germania, Franţa, Marea Britanie şi, evident, Grecia, zece dintre ele reuşind să obţină medalii. Probele în care s-a concurat au fost clasice: atletism, ciclism, scrimă, gimnastică, tir, înot, tenis, haltere şi lupte.
Statele Unite s-a clasat pe primul loc în ierarhia pe medalii (11 aur, 7 argint, 2 bronz), în timp ce Grecia (10 aur, 17 argint, 19 bronz) şi Germania (6 aur, 5 argint, 2 bronz) au completat podiumul. În fapt, nu a fost vorba despre medalii propriu-zise, doar câştigătorii primind câte o medalie, din argint, şi o coroană împletită din frunze de măslin. Ulterior, şi locurile 2 şi 3 au fost adăugate la palmaresul fiecărei ţări.
Primul campion olimpic după o pauză de peste un mileniu şi jumătate a fost americanul James Connolly, învingător în proba de triplu-salt. Sportivul de peste Ocean, un student al Universităţii Harvard, a mai obţinut o medalie de argint, la săritura în înălţime, şi una de bronz, la lungime.
JOCURILE OLIMPICE DIN 1896. Pentru gazde, principalul obiectiv l-a reprezentat victoria în proba de maraton, pentru însemnătatea istorică pe care o avea. În faţa unui public de 100.000 de oameni entuziasmaţi, grecul Spiridon Louis a cucerit medalia de aur, câştigând cursa cu mai mult de şapte minute avans faţă de următorul clasat, după ce a preluat conducerea cu patru kilometri înainte de final.
Înotătorul maghiar Alfred Hajos a fost un alt protagonist al Olimpiadei ateniene, el reuşind să obţină două medalii de aur, la 100 de metri şi la 1.200 de metri. În acea perioadă, pentru probele mai lungi, sportivii erau transportaţi pe mare cu vaporul până la punctul de start şi apoi lăsaţi să înoate până la ţărm.
După ce s-a impus la 1.200 de metri, în condiţiile în care apa era foarte rece, Hajos, în vârstă de 18 ani la momentul respectiv, a recunoscut că „dorinţa de a trăi a fost mai mare decât cea de a câştiga”.
În ciuda problemelor inerente începutului, ediţia inaugurală a Jocurilor Olimpice moderne s-a bucurat de un real succes, stadionul Panathinaiko, construit în formă de U, în amintirea sportivilor care se întreceau în anticihitate, a fost mereu plin, unele surse notând că, la festivitatea de deschidere, au asistat 80.000 de spectatori.
După Olimpiadă, mai multe voci, printre care şi cea a baronului De Coubertin, au cerut ca toate ediţiile să aibă loc al Atena. Cu toate acestea, capitala Greciei a aşteptat peste un secol pentru ca Jocurile să revină „acasă”, în 2004.
JOCURILE OLIMPICE DIN 1896. Vedeta ediţiei: Carl Schuhmann (Germania)
Prin cele patru medalii de aur obţinute, germanul Carl Schuhmann a fost cel mai de succes sportiv care a luat parte la prima ediţie a Jocurilor Olimpice.
Schuhmann s-a născut pe 12 mai 1869, la Munster, şi a făcut parte din clubul Berliner Turnerschaft, fiind selecţionat în echipa de gimnastică a Germaniei pentru Olimpiada de la Atena. A obţinut trei medalii de aur în concursul de gimnastică (paralele echipe, bară fixă echipe, sărituri individual) şi o a patra la lupte greco-romane.
În finala de la lupte, germanul l-a întâlnit pe Georgios Tsitas, reprezentantul gazdelor, cei doi luptându-se 40 de minute, înainte ca meciul să fie întrerupt din cauza faptului că s-a întunecat. Ultimul act s-a reluat a doua zi, când Schuhmann a rezolvat repede problema învingătorului.
Tot în 1896, Schuhmann a participat şi la haltere, fără a mai obţine vreo performanţă notabilă. Avea să moară la 77 de ani, pe 24 martie 1946.