În cadrele filmate sau fotografiate de la distanță stadionul olimpic pare destul de populat, întrucât scaunele au huse de culori diferite, pentru a crea senzația că sunt ocupate de oameni, precizează Gupta.
Iluzia este corectată de imaginile filmate de aproape, în care se observă numărul mic al celor aflați fizic acolo (foto următoare).
Corespondentul CNN a descris atmosfera ceremoniei de deschidere drept "foarte liniștită".
Purtătorul de cuvânt al evenimentului sportiv internațional, Hidemasa Nakamura, a precizat că sunt aproximativ 950 de participanți VIP în arena sportivă.
Este vorba despre 800 de oaspeți străini și 150 din Japonia.
Pandemia de coronavirus este motivul pentru care Jocurile Olimpice 2020 se desfășoară fără spectatori, în timp ce în capitala niponă este în vigoare starea de urgență.
Din același motiv, Împăratul Japoniei, Naruhito, este singurul membru al familiei imperiale prezent la eveniment.
Purtătorii steagului japonez au avut măști de protecție în timpul ceremoniei de înălțare a drapelului.
De altfel, în imaginile transmise de presa internațională se observă cum membrii delegațiilor sportive poartă, la rândul lor, măști.
După intonarea imnului Japoniei, participanții au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor pandemiei de coronavirus.