Antena 3 CNN Externe Jill Biden, mesaj cu inimioare pe platforma X în semn de susținere pentru preşedintele SUA

Jill Biden, mesaj cu inimioare pe platforma X în semn de susținere pentru preşedintele SUA

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a repostat pe pagina sa de pe rețeaua socială X mesajul de retragere a lui Joe Biden din cursa prezindențială, atașând două inimioare în semn de sprijin pentru soţul ei.

Jill Biden şi-a folosit contul de pe platforma X pentru a posta două inimioare lângă scrisoarea în care preşedintele şi-a făcut cunoscută decizia.

După săptămâni de presiuni interne şi externe, Biden a anunţat în această scrisoare că, în interesul partidului şi al ţării, consideră că este indicat să renunţe la lupta electorală împotriva candidatului republican Donald Trump, fost preşedinte în perioada 2017-2021.

"A fost cea mai mare onoare a vieţii mele să slujesc ca preşedinte. Şi, deşi intenţia mea a fost să caut să fiu reales, cred că este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv pe îndeplinirea îndatoririlor mele de preşedinte pentru restul mandatului meu", a scris preşedintele Joe Biden, în vârstă de 81 de ani. 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile