Antena 3 CNN Externe Jiang Zemin, fost lider al Chinei, a murit la vârsta de 96 de ani

Jiang Zemin, fost lider al Chinei, a murit la vârsta de 96 de ani

Alexandra Cojoianu
<1 minut de citit Publicat la 12:51 30 Noi 2022 Modificat la 12:51 30 Noi 2022

Anunţul a fost făcut de presa de stat chineză, miercuri după-amiază.

Jiang Zemin, una dintre figurile majore ale istoriei chineze, a condus China într-o perioadă în care această țară s-a deschis către lume și a înregistrat o creștere economică rapidă, mai exact 1989-2000 .

El a supravegheat predarea pașnică a Hong Kong-ului în 1997, dar a fost criticat pentru o represiune puternică împotriva sectei religioase Falun Gong în 1999, potrivit BBC.

Fostul lider chinez a murit din cauza leucemiei şi de insuficienţă multiplă de organe la Shanghai, a declarat agenţia oficială de presă Xinhua.

"Jiang Zemin a murit de leucemie şi insuficienţă multiplă de organe la Shanghai, la 12.13 (miercuri), 30 noiembrie 2022, la vârsta de 96 de ani', a precizat Xinhua (China Nouă).

Acesta nu mai fusese văzut în public din 2009.
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole