Antena 3 CNN Externe Jens Stoltenberg îl susține pe Mark Rutte la șefia NATO

Jens Stoltenberg îl susține pe Mark Rutte la șefia NATO

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:13 18 Iun 2024 Modificat la 21:13 18 Iun 2024

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a declarat marţi sprijinul faţă de candidatura premierului interimar olandez Mark Rutte pentru acest post, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„Este un candidat foarte puternic. Are multă experienţă ca prim-ministru. Este un prieten apropiat şi un coleg”, a spus Stoltenberg despre Rutte la Washington, unde luni s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden şi marţi cu secretarul de stat Antony Blinken.

„Cu anunţul de astăzi al prim-ministrului (ungar Viktor) Orban cred că este evident că ne aflăm foarte aproape de o concluzie (...) Cred cu tărie că Alianţa va decide curând cine va fi succesorul meu”, a mai spus Stoltenberg la o conferinţă de presă comună cu Blinken.

Slovacia îi cere lui Rutte sprijin pentru apărarea antiaeriană în schimbul susţinerii candidaturii sale la NATO

Şi noul preşedinte slovac Peter Pellegrini a anunţat că Slovacia va susţine candidatura lui Rutte, dar i-a cerut acestuia în schimb sprijin pentru asigurarea apărării antiaeriene a Slovaciei, ţară ce a rămas complet fără protecţia spaţiului său aerian după ce guvernul care a precedat actualului executiv condus de Robert Fico a donat Ucrainei singurul sistem antiaerian S-300 de care dispunea.

Viktor Orban a anunțat ca nu îl mai susține pe Klaus Iohannis pentru șefia NATO. Votul Ungariei merge la Mark Rutte

După declaraţia lui Pellegrini, premierul ungar Viktor Orban a anunţat de asemenea că nu mai are obiecţii faţă de candidatura lui Rutte, după ce acesta l-a asigurat că Ungaria nu va fi obligată să participe la activităţile Alianţei Nord-Atlantice în Ucraina, conform înţelegerii deja stabilite săptămâna trecută cu Stoltenberg, cu care Orban a convenit că fonduri ale Ungariei nu vor fi folosite pentru operaţiunile şi acţiunile NATO în Ucraina.

Mandatul lui Stoltenberg se încheie pe 1 octombrie, după ce i-a fost prelungit succesiv în contextul războiului din Ucraina.

Odată ce a primit sprijinul Slovaciei şi Ungariei, Rutte mai are nevoie doar de susţinerea României pentru a obţine consensul asupra numirii sale în postul de secretar general al NATO.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole