Antena 3 CNN Externe Jens Stoltenberg a cerut aderarea Suediei şi a Finlandei la NATO "în viitorul apropiat". Cum a răspuns Turcia

Jens Stoltenberg a cerut aderarea Suediei şi a Finlandei la NATO "în viitorul apropiat". Cum a răspuns Turcia

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 22:42 03 Noi 2022 Modificat la 22:42 03 Noi 2022

"Finlanda şi Suedia şi-au îndeplinit angajamentele faţă de Turcia. Au devenit parteneri puternici în lupta noastră comună pentru combaterea terorismului în toate formele şi manifestările. A venit momentul să primim Finlanda şi Suedia pentru a deveni membri cu drepturi depline ai NATO. Aderarea lor va face alianţa noastră mai puternică, iar cetăţenii noştri vor avea mai multă securitate.

În aceste vremuri periculoase, este chiar mai important să finalizăm procesul de aderare, pentru a evita orice înţelegere greşită sau calcule greşite la Moscova", declarat Jens Stoltenberg, în cursul unei vizite la Istanbul, potrivit agenţiei The Associated Press.

Stoltenberg cere Turciei să permită admiterea Suediei, Finlandei în NATO | Cavusoglu are rezerve

Însă ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Suedia şi Finlanda vor putea deveni membre NATO când vor îndeplini angajamentele asumate în relaţia cu Turcia.

"Cele două ţări trebuie să facă paşi importanţi în sensul combaterii terorismului, întrucât una dintre cele mai mari ameninţări cu care se confruntă NATO acum este terorismul. Nu este posibil să spun acum că aceste două ţări au implementat în totalitate toate aspectele memorandumului" semnat cu Turcia, a subliniat Mevlut Cavusoglu.

În iunie, Alianţa Nord-Atlantică a invitat formal Suedia şi Finlanda să devină membre NATO. Protocoalele de aderare au fost semnate, dar trebuie ratificate de parlamentele statelor din cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat în mai multe rânduri că ar putea reveni la blocarea integrării Suediei şi Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică dacă nu îşi respectă obligaţiile asumate.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole