Stoltenberg a vizitat, marți, Estonia, împreună cu premierul britanic Boris Johnson.
"Aliații au impus costuri importante Rusiei prin sancțiunile adoptate și ajutăm Ucraina să se apere. NATO a trimis arme anti-tanc și muniție defensivă în Ucraina și și-a întărit prezența în aer și pe mare, cu sute de avioane și nave care operează din 13 locații diferite și trimitem, de asemenea, mii de soldați spre teritoriul estic al Alianței.
Angajamentul nostru față de Articolul 5 din Tratatul NATO este neclintit. Vom apăra fiecare centimentru din teritoriul Alianței. NATO este o alianță defensivă. Nu căutăm conflict cu Rusia. Mesajul nostru către președintele Rusiei este 'Opriți războiul, retrageți-vă trupele din Ucraina și angajați-vă în eforturi diplomatice cu bună credință'", a spus el.
Mesajul formulat de Stoltenberg în Estonia vine în contextul în care retorica Moscovei, în care se fac referiri la armele nucleare, s-a intensificat în ultimele zile.
După ce Vladimir Putin a cerut plasarea forțelor de descurajare ruse (inclusiv nucleare) în stare de alertă ridicată, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a transmis, marți, că Moscova cere SUA să își retragă "toate armele nucleare" din Europa.
ie în spațiul aerian european, ca urmare a războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
"Este inacceptabil pentru noi ca, în mod contrar prevederilor fundamentale ale Tratatului de neproliferare a armelor nucleare, să existe încă arme nucleare ale Statelor Unite pe teritoriul mai multor țări europene. Practica vicioasă a comunității nucleare persistă prin misiunile cu participarea țărilor non-nucleare ale NATO", a susținut Lavrov.
El a încercat să aducă o nouă justificare invaziei Rusiei în Ucraina, afirmând că Moscova a dorit să împiedice Kievul să dobândească arme nucleare.
Mai mulți ambasadori, inclusiv cei ai Marii Britanii, Germaniei, Australiei, Canadei, SUA și UE, au ieșit din sală în momentul în care Lavrov a început să vorbească într-un protest simbolic față de agresiunea militară a Rusiei.