Într-un interviu pentru publicaţia „Allure”, Jennifer Aniston a vorbit despre calvarul prin care a trecut din cauza obsesiei colective faţă de corpul ei şi mai ales despre presiunile de a avea un copil.
Acum, Jennifer Aniston a dezvăluit că ea chiar încerca să aibă un copil, dar nu reușea să rămână însărcinată.
În acea perioadă "am încercat să rămân însărcinată. A fost o călătorie dificilă care a durat mai mulți ani”, explică actrița: ”Am încercat și fertilizarea in vitro, am băut ceaiuri chinezești, le-am încercat pe toate”.
Ea se lupta cu infertilitatea și, în același timp, tabloidele îi cercetau viața privată:
„Printre altele, a existat acea poveste care m-a descris ca fiind egoistă, concentrată doar pe carieră, au existat zvonuri că soțul meu (la acea vreme Justin Theroux, n.r.) m-a părăsit din această cauză. Totul a fost o minciună".
"Măcar dacă cineva mi-ar fi spus, cât eram în termen, să îmi îngheț ovocitele, să-mi fac o favoare. Nu m-am gândit la asta și iată că astăzi mă trezesc că vaporul a plecat".
Acum, spune Jennifer Aniston, nu are regrete:
"Nu am regrete. Acum mă simt ușurată pentru că incertitudinea a dispărut. Nu trebuie să mă mai gândesc la asta, s-a terminat".
În timp ce vorbea cu jurnalistul despre subiecte legate de frumusețe, îmbătrânire și percepția propriului corp după vârsta de 50 de ani, Jennifer Aniston a spus că se simte foarte bine astăzi, la 53 de ani.
Cine este Jennifer Aniston
Jennifer Aniston este o actriță, regizoare, producătoare de film și femeie de afaceri americană. Ea a cucerit faima internațională pentru rolul lui Rachel Green în sitcom-ul Friends (Prietenii tăi) (1994–2004), rol pentru care ea a câștigat un premiu Emmy, un Glob de Aur și un premiu Screen Actors Guild Award.
În 2012, Janifer Aniston a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame. Adițional, revista Men's Health a ales-o pe Aniston drept ”cea mai sexy femeie din toate timpurile” ("Sexiest Woman of All Time").[5]
Jennifer Aniston s-a bucurat de o carieră de succes și în film. Ea a jucat rolul protagonistei feminine în zeci de filme de comedie romantică, notează Wikipedia.
Cele mai mari hit-uri box office ale sale sunt Bruce Almighty (2003), The Break-Up (2006), Marley & Me (2008), Just Go with It (2011), Horrible Bosses (2011) și We're the Millers (2013), toate încasând peste 200 de milioane de dolari în Statele Unite.