Antena 3 CNN Externe Un conductor de tren și-a dat în judecată compania după ce a fost amendat cu echivalentul a doi lei, în Japonia

Un conductor de tren și-a dat în judecată compania după ce a fost amendat cu echivalentul a doi lei, în Japonia

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 16:47 10 Noi 2021 Modificat la 16:53 10 Noi 2021

Suma reținută din salariu însumează aproximativ 2 lei românești sau 50 de cenți americani sau 43 de eurocenți.

În compensarea daunelor pe care susține că i le-a provocat sancțiunea, feroviarul cere o sumă de aproape 40.000 de ori mai mare, adică 2,2 milioane de yeni.

Conductorul spune că măsura decisă de companie în cazul său l-a afectat psihic.

Compania de transport feroviar JR West l-a amendat pe bărbat după "dezordini la locul de muncă", în urma cărora activitatea de transport a fost întârziată cu un minut, în iunie 2020.

Potrivit companiei, în timpul întreruperii de activitate nu a fost prestată nicio muncă, aspect care ar justifica reținerea salarială.

"Nu primești bani fără muncă". Compania, inflexibilă. Conductorul, și mai și

Conform site-ului japonez de știri Soranews 24, bărbatul, al cărui nume nu este dezvăluit, urma să conducă un tren gol în stația Okayama, în sudul țării.

Conductorul s-a dus însă pe peronul greșit.

Când a constatat eroarea, s-a grăbit să ajungă la peronul unde îl aștepta celălalt conductor, de la care urma să preia garnitura feroviară.

Greșeala l-a costat două minute pe împricinat. Aceste două minute s-au transpus într-o întârziere de un minut la plecarea trenului și un minut suplimentar de staționare în depou, notează sursa citată.

Inițial, JR West i-a reținut conductorului în culpă suma de 85 de yeni (aproximativ 3 lei, n.r.) dar a fost, în cele din urmă, de acord să o reducă la 56 de yeni după ce bărbatul sancționat a decis să sesizeze Biroul de Inspecție a Standardelor de Muncă din Okayama.

Chiar și cu amenda diminuată, angajatul a refuzat să accepte sancțiunea, argumentând că întârzierea nu a afectat în niciun fel orarul pasagerilor, întrucât trenul era gol în timpul incidentului.

Dar compania a insistat să aplice principiul "dacă nu e muncă, nu-s nici bani", care stă la baza sancțiunilor pentru întârzieri sau absențe nemotivate.

Scuze de la companie, după ce conductorul s-a dus la wc în timpul călătoriei

Conductorul a intentat proces la Tribunalul Districtual Okayama în luna martie și a cerut despăgubiri.

Sistemul de transport feroviar din Japonia este cunoscut pentru fiabilitatea sa, amintește BBC.

În 2017, o companie niponă a prezentat scuze după ce unul din trenurile sale a plecat cu o întârziere de 20 de secunde.

În iunie 2021, compania feroviară JR Central a prezentat, de asemenea, scuze după ce conductorul unui tren și-a părăsit postul pentru a merge la wc, în urma unei crize de stomac.

În locul său a rămas un asistent care nu avea permis pentru a manevra trenul care transporta 160 de pasageri şi circula cu 150 de kilometri pe oră.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole