Antena 3 CNN Actualitate Jandarmii au pus garduri în faţa DNA, unde este aşteptat să iasă Florian Coldea după audieri

Jandarmii au pus garduri în faţa DNA, unde este aşteptat să iasă Florian Coldea după audieri

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:23 23 Mai 2024 Modificat la 15:22 23 Mai 2024

În jurul sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti au fost montate garduri de protecţie şi s-a suplimentat efectivele de jandarmi. Şi asta pentru că pe lângă o mulţime de jurnalişti s-au strâns şi mulţi curioşi cu privire la deznodământul vizitei lui Florian Coldea la DNA. 

Florian Coldea, fostul șef al SRI, a fost audiat la DNA. Acesta ar fi suspect de trafic de influență și spălare de bani. Dumitru Dumbravă,  fost şef al Direcției Juridice a SRI, şi avocatul Doru Trăila au dat şi ei explicaţii în faţa procurorilor anticorupţie. Cei trei au fost audiaţi după denunţul depus de omul de afaceri Cătălin Hideg.

Surse citate de Antena 3 CNN spun că ambii generali au calitatea de "suspecţi".

Dosarul face referire la scandalul în care omul de afaceri Cătălin Hideg susține că foştii şefi din Serviciul Român de Informaţii (SRI) au încercat să-l șantajeze și să-l facă să-și vândă afacerea din domeniul medical unor francezi.

"Este absolut cutremur, având în vedere acuzaţiile aduse asupra acestei grupări - control asupra justiţiei, control asupra afacerilor. Cel mai important mi se pare, ca noutate, acuzaţia de spălare de bani prin firmele de consultaţă ale lui Coldea şi ale lui Dumbravă, care arată că DNA a mers dincolo de denunţul omului de afaceri şi a investigat întregul comportament mafiot a acestei grupări.

Din datele pe care le avem, se pare că se va merge mai departe de calitatea de suspect. eu personal mă aştept să fie făcuţi inculpaţi pe parcursul zilei", a explicat jurnalista Oana Zamfir, la Antena 3 CNN. 

Precizările Jandarmeriei Capitalei cu privire la paza DNA

Jandarmeria Capitalei a precizat într-un comunicat că asigură permanent paza și protecția instituțională a sediului Direcției Naționale Anticorupție dispunând măsuri de ordine publică în zona instituției, în contextul prezenței unui număr ridicat de persoane în zonă.  

Astfel, s-a impus montarea dispozitivului de panouri metalice, al cărui scop este de a evita blocarea accesului în instituție și de a asigura funcționarea acesteia în orice condiții, precum și un climat de ordine și siguranță publică. 

Jandarmeria mai precizează că aceste măsuri au caracter preventiv și sunt concepute pentru menținerea siguranței persoanelor aflate în acea zonă.

Etichete: DNA Florian Coldea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole