Antena 3 CNN Actualitate Jandarmii care vegheau protestul desfășurat vineri seară la Ploiești au crezut că nu aud bine. Ce scandau oamenii la adresa lor

Jandarmii care vegheau protestul desfășurat vineri seară la Ploiești au crezut că nu aud bine. Ce scandau oamenii la adresa lor

1 minut de citit Publicat la 00:38 04 Feb 2017 Modificat la 00:38 04 Feb 2017

Protestul de la Ploieşti s-a încheiat, vineri seară, după şase ore, iar la finalul acestuia, manifestanţii i-au aplaudat şi felicitat pe jandarmi, scandând "Jos pălăria, Jandarmeria", potrivit Agerpres.

Manifestaţia a durat şase ore, timp în care mii de oameni, aproximativ 6.000 în punctul maxim al protestului, au mărşăluit pe distanţe de mai mulţi kilometri, trecând inclusiv prin faţa DNA Ploieşti şi scandând împotriva Guvernului şi a PSD, îndemnându-i pe ploieşteni să iasă în stradă.

Protestatarii au avut steaguri, vuvuzele şi pancarte de mari dimensiuni cu versuri ale trupei BUG Mafia şi mesaje precum "Altă întrebare: de ce vă zice lumea "ciordache"?", "Acasă e cald şi bine, dar eu strig şi pentru tine", "Vă mulţumim pentru că ne uniţi şi ne faceţi mai puternici", "Mama nu vrea pensie mărită, vrea nepoţi cu viitor", "Votul care vi s-a dat nu dă liber la furat" şi "Protestăm pentru că doare. Altă întrebare?".

În stradă au ieşit persoane de toate vârstele, inclusiv foarte mulţi copii, iar unul dintre manifestanţi a venit cu un câine la gâtul căruia a agăţat o pancartă cu mesajul "Nu puteţi cumpăra toate speciile".

Pe parcurs, jandarmii au împărţit manifestanţilor flyere cu mesajul "#Nu Aşa# Jandarmeria protejează", prin care îi îndemnau să se delimiteze de cei care produc violenţe şi să se îndepărteze de zonele unde au loc conflicte.

La finalul protestului, participanţii le-au mulţumit jandarmilor, i-au aplaudat şi au scandat "Jos pălăria, Jandarmeria".

Manifestaţii similiare au avut loc, potrivit autorităţilor, în municipiul Câmpina şi la Breaza.

Etichete: proteste
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole