În urma unui conflict petrecut miercuri, la Târgu-Neamț, doi bărbați au ajuns la spital după ce s-au bătut în mijlocul străzii.
Unul dintre ei a fost înjunghiat, iar medicii i-au declarat decesul.
Rudele acestuia au înconjurat spitalul în care se afla, iar mai multe forțe de ordine: jandarmi, polițiști și pauza spitalului s-au mobilizat pentru ca situația să nu degenereze.
"Astăzi, 27 iulie, în jurul orei 14.20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către un bărbat, de 31 de ani, din Vânători Neamț, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni.
Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce bărbatul în cauză se deplasa cu un autoturism pe o stradă din Târgu-Neamț, în care se aflau alte trei persoane, pe fondul unui conflict izbucnit spontan, ar fi fost lovit de unul dintre acestea, în vârstă de 38 de ani, din Vânători-Neamț, moment în care bărbatul de 31 de ani l-ar fi agresat cu un obiect tăietor-înțepător.
Ulterior, asupra bărbatul de 31 de ani, ar fi fost exercitate acte de violență. În urma conflictului, ambii bărbați au suferit leziuni, fapt pentru care au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale, însă în urma leziunilor suferite, a fost constatat decesul bărbatului de 38 de ani", au declarat reprezentanții poliției Neamț.
Potrivit unor surse, conflictul a pornit pentru că bărbatul în vârstă de 38 ani de ani nu și-ar fi primit banii pe care îi ceruse de la bărbatul care l-a înjunghiat, pentru a-l duce la Harghita.
Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Persoana bănuită de comiterea infracțiunii de omor se află în custodia polițiștilor.