Antena 3 CNN Actualitate Şapte oameni, printre care şi un bebeluş, treziţi din somn şi salvaţi de jandarmi după ce le-a luat foc casa

Şapte oameni, printre care şi un bebeluş, treziţi din somn şi salvaţi de jandarmi după ce le-a luat foc casa

Andreea Cigolea
<1 minut de citit Publicat la 10:31 18 Ian 2021 Modificat la 10:31 18 Ian 2021

Potrivit jandarmilor, trei adulți și patru copii, printre care și un copil de doar două săptămâni, au fost scoși de jandarmi din locuința în care se aflau deoarece în imobil izbucnise un incendiu.

În jurul orei 09.00, patrula de Jandarmerie care se afla într-o acțiune de patrulare a zărit inițial un fum dens care ieșea de la casa din cartierul Ștefan cel Mare.

Jandarmii i-au trezit pe cei trei adulți și 4 copii care încă dormeau

Jandarmii au oprit mașina, au intrat în imobil și au constatat faptul că în interior se aflau mai multe persoane.

„Oamenii legii i-au trezit pe cei trei adulți și 4 copii care încă dormeau, i-au evacuat cât au putut de repede și i-au urcat în autospeciala Jandarmeriei. Din fericire nimeni nu a fost rănit iar persoanele în cauză au fost transportate la Viișoara, la domiciliul părinților. Cel mai mic dintre copii este nou născut și are doar 2 săptămâni”, transmite Jandarmeria.

La fața locului a fost solicitată prin intermediul 112 intervenția pompierilor care au intervenit imediat pentru stingerea incendiului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole