Antena 3 CNN Actualitate Jandarmeria Română nu mai are șef. Iohannis a refuzat să semneze numirea. Așteaptă rezultatul anchetelor

Jandarmeria Română nu mai are șef. Iohannis a refuzat să semneze numirea. Așteaptă rezultatul anchetelor

1 minut de citit Publicat la 15:13 14 Aug 2018 Modificat la 15:13 14 Aug 2018

Update: Klaus Iohannis intervine în scandalul şefiei Jandarmeriei. Numirea lui Sebastian Cucoş depinde de rezultatul anchetelor care vizează violenţele de vineri seară şi modul în care a acţionat Jandarmeria, a anunţat în urmă cu puţin timp Palatul Cotroceni.

Știre inițială: Klaus Iohannis dinamitează Jandarmeria Română. Mai exact, interimatul lui Sebastian Cucoș în fruntea instituţiei se termină mâine.

Ministrul a trimis la Cotroceni documentele prin care Cucoș era numit definitiv pentru această funcție de două săptămâni, dar  preşedintele nu a semnat documentul.

Sebastian Cucoș a avut deja două interimate la șefia Jandarmeriei de câte șase luni, iar potrivit legii el nu mai poate beneficia de un al treilea interimat. Drept pentru care ministrul de Interne a cerut CSAT numirea în funcție. Până în acest moment, CSAT-ul nu și-a dat avizul cu privire la numire a lui Sebastian Cucoș.

Dacă CSAT-unnu își dă avizul în următoarele ore, Jandarmeria Română rămâne fără șef.

La rândul său, ministrul de Interne a declarat despre Sebastian Cucoș: „În acest moment, este inspector general al Jandarmeriei, suntem încă în procedura de avizare și, teoretic, astăzi, poate primi avizul de la Cotroceni, de la CSAT. Noi am făcut demersurile și am depus toate documentele în timp util, astfel încât să nu ajungem în situație de criză”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole