Antena 3 CNN Actualitate Jandarm braşovean condamnat la închisoare pentru trafic de droguri

Jandarm braşovean condamnat la închisoare pentru trafic de droguri

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:50 04 Ian 2021 Modificat la 17:50 04 Ian 2021

În urmă cu doi ani Procurorii DIICOT au organizat un flagrant în care l-au surprins pe Gavriluț Ovidiu, în vârstă de 20 de ani, proaspăt angajat ca subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean "Nicolae Titulescu” Brașov, în timp ce ridica un colet livrat prin intermediul unei firme de transport internațional.

În colet au fost descoperite, disimulate într-un ambalaj de patiserie, 70 de grame de cocaină fără aditivi, valoarea de piață a acesteia fiind estimată la suma de 15.000 de euro.

În cursul anchetei, procurorii au descoperit că jandarmul măsluia cocaina, adăugând îndulcitor alimentar, pentru a obține o cantităţi mai mari şi să câștige mai mulți bani.

Tribunalul Militar Cluj i-a acordat pedeapsa cea mai grea 5 ani, 9 luni şi 10 zile de închisoare și interdicția de a mai purta haina statului

Magistraţii au decis ca Gavriluț Ovidiu, să primească pedeapsa de : "3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc; (…) condamnă pe acelaşi inculpat sergent major Gavriluț Ovidiu, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, la pedeapsa de : 4 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc. (…)

Contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de: 4 ani şi 8 luni închisoare la care se adaugă sporul de o treime, de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare din cealaltă pedeapsă, astfel încât inculpatul va executa în final pedeapsa rezultantă de 5 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare în regim de detenţie.

Dispune aplicarea măsurii complementare a degradării militare faţă de inculpatul sergent major Gavriluţ Ovidiu, constând în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare”, informează brasov.net.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole