Antena 3 CNN Actualitate Locale Jaf la o biserică şi un magazin din Cluj. Un cercetător străin a fugit cu bunuri de mii de lei. Cum a fost prins

Jaf la o biserică şi un magazin din Cluj. Un cercetător străin a fugit cu bunuri de mii de lei. Cum a fost prins

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 20:51 05 Iul 2023 Modificat la 20:51 05 Iul 2023

Yambeinge J., în vârstă de 37 de ani, cercetător autodeclarat în istorie și geografie, de origine namibiană, a fost reținut de Poliția din Dej, fiind cercetat după ce a vandalizat o biserică și a furat dintr-un magazin diverse obiecte de cult. 

Urmare cercetărilor, individul ar fi comis cinci infracțiuni de distrugere și furt. Mai exact, a deteriorat ferestrele unei biserici și ale unor societăți comerciale din Dej, în încercarea de a pătrunde în interior și de a fura diverse lucruri.

Dintr-un magazin, cercetătorul namibian a furat mai multe obiecte de cult bisericesc. Prejudiciul se ridică la 3.600 de lei, notează stiridecluj.ro

În 4 iulie, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Yambeinge J. este căsătorit și se află în România cu permis de ședere legal. El a declarat în instanță profesia de cercetător în geografie și istorie, deși are numai 12 clase. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole