Poliţiştii din Timişoara caută cel puţin trei persoane care au intrat prin efracţie într-un magazin de bijuterii din oraş şi au furat seiful în care erau bijuterii din aur şi argint, dar şi bani, potrivit News.ro.
Potrivit poliţiştilor, jaful a avut loc în noaptea trecută, în cartierul Iosefin din Timişoara. Hoţii au intrat pe o fereastră a unui magazin de haine second-hand, aflat chiar lângă cel cu bijuterii. Apoi, ei au făcut o gaură în zidul dintre cele două magazine şi au furat seiful care cântărea cel puţin 500 de kilograme.
Seiful ar fi fost cărat peste pervazul ferestrei, în curtea din spatele imobilului, iar de acolo ar fi fost urcat într-o maşină. Angajaţii magazinului de bijuterii au sunat la 112, după ce au observat, când au venit la serviciu, sâmbătă dimineaţă, gaura din perete şi lipsa seifului.