Antena 3 CNN Externe Jaf inspirat din serialul "La Casa de Papel" la Monetăria Regală a Belgiei. Un român a încercat să fugă cu banii

Jaf inspirat din serialul "La Casa de Papel" la Monetăria Regală a Belgiei. Un român a încercat să fugă cu banii

Claudia Simion
<1 minut de citit Publicat la 10:33 25 Feb 2020 Modificat la 10:33 25 Feb 2020

Suspecții, un român de 21 de ani și un african de 22 de ani, au fost prinși în noaptea de joi spre vineri, după ce au spart ușa clădirii și și-au umplut rucsacii cu 5 kg de monede. 

Se pare că la jaf a mai participat și o a treia persoană, dar care nu a fost găsită până acum. 

„Erau copii deteriorate care nu mai pot fi folosite. Specimene îndoite, găurite su deteriorate cu chimicale. Monedele utilizabile nu sunt ținute în clădire”, a potrivit unui purtător de cuvânt al FPS Finance.

După audieri, cei doi suspecți au fost eliberați și urmează să se prezinte în fața instanței pe 5 martie. 

Potrivit nieuwsblad.be, hoții s-au inspirat din serialul-fenomen "La Casa de Papel". Povestea se conturează în jurul unui personaj numit „El Profesor”, care pune la cale cel mai mare jaf care s-a dat vreodată la Monetăria Spaniei, acest gest fiind un fel de omagiu adus tatălui său, un alt infractor care a fost împușcat în fața unei bănci. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole