Potrivit poliţiştilor din Caraș-Severin, fapta s-a petrecut în luna august, dar abia acum a fost identificat un prim suspect.
Astfel, astăzi, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, poliţiştii au făcut trei percheziții domiciliare într-un dosar privind furtul sumei de 100.000 de euro dintr-o locuință din Reșița.
În urma perchezițiilor a fost găsită și in disponibilizată o sumă importantă de bani, precum și o armă neletală supusă autorizării, deținută ilegal.
Perchezițiile au fost efectuate la 3 adrese din Reșița, bănuit de comiterea faptei fiind un bărbat de 36 de ani, din oraș, care a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentat procurorului cu propunere legală, informează IPJ Caraș-Severin.