Antena 3 CNN Externe Jack Ma, fondatorul Alibaba, ar fi reapărut în public la Hong Kong, după o lungă absență

Jack Ma, fondatorul Alibaba, ar fi reapărut în public la Hong Kong, după o lungă absență

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 12:49 13 Oct 2021 Modificat la 12:49 13 Oct 2021

Potrivit unor surse, miliardarul chinez ar avea mai multe întâlniri cu partenerii săi de afaceri. Jack Ma a dus o existență discretă în ultima perioadă.

Bărbatul a stat departe de ochii lumii, după declanșarea unei anchete a autorităților de reglementare chineze cu privire la imperiul său. Investigațiile au survenit după un discurs al miliardarului, ținut în octombrie anul trecut, în care critica autoritățile financiare din China, scrie Reuters.

Totodată, discursul a declanşat  și un lanţ de evenimente, al căror rezultat a fost respingerea unei oferte publice iniţiale avantajoase a grupului său Ant.

Ma a avut un număr redus de apariții publice în China continentală după acel moment. Speculațiile cu privire la locația acestuia s-au înmulțit, una dintre surse a declarat că vizita a marcat prima sa călătorie în centrul financiar asiatic din octombrie anul trecut.

Alibaba nu a transmis un răspuns cererii cu privire la comentarea acestor informații.

Ma era recunoscut ca cel mai renumit și mai vocal antreprenor din China. Acesta locuiește, în principal, la Hangzhou, oraș situat în estul Chinei, unde imperiul său își are sediul.

Miliardarul deține cel puțin o locuință de lux în fosta colonie britanică care găzduiește unele afaceri offshore ale companiilor sale. Alibaba este listat atât la Hong Kong, cât și la New York.
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole