Antena 3 CNN Actualitate Mesaj de conștientizare în timp de pandemie. "Puterea, frumusețea și banii nu au nicio valoare și nu îți pot oferi oxigenul pentru care te zbați"

Mesaj de conștientizare în timp de pandemie. "Puterea, frumusețea și banii nu au nicio valoare și nu îți pot oferi oxigenul pentru care te zbați"

1 minut de citit Publicat la 17:52 04 Apr 2020 Modificat la 17:52 04 Apr 2020

Izolarea de lume i-a determinat pe mulți oameni de pe tot mapamondul să facă lucruri pentru care până acum nu exista timp sau pur și simplu nici nu se gândeau să le facă.

Oamenii au început să cânte în balcoane, să scrie sau să se roage altfel decât au făcut-o până acum pentru sănătatea lor, dar mai ales pentru viața celor aflați în suferință.

Mai jos un mesaj despre lumea care a fost și cea care va urma. Despre cum ar putea oamenii să se redescopere după pandemie.

"Am adormit într-o lume și ne-am trezit în alta. 

Dintr-o dată, Disney și-a pierdut magia, Parisul nu mai este romantic, New York nu mai stă în picioare, Zidul Chinezesc nu mai este o fortăreață, iar Mecca este goală. 

Îmbățișările si săruturile au devenit au devenit arme, iar a nu-ți vizita părinții și prietenii devine un act de iubire. 

Dintr-o dată realizezi ca puterea, frumusețea și banii nu au nicio valoare și nu îți pot oferi oxigenul pentru care te zbați.

Planeta își continuă viața și este în continuare frumoasă.

Doar că a pus oamenii în cuști.

Cred că ne trimite un mesj. "Voi nu sunteți necesari. Aerul, pământul și apa sunt bine.

Când vă veți reîntoarce aduceți-vă aminte că sunteți oaspeții mei, nu stăpânii mei." 
 

Etichete: izolare oameni mesaj
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole