Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iulie înregistrată vreodată şi a marcat al 14-lea record lunar consecutiv de temperatură, conform unei agenţii americane, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Anul 2024 are în prezent 77% şanse de a deveni cel mai călduros înregistrat vreodată, a anunţat Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite în buletinul său informativ lunar.
Săptămâna trecută, agenţia europeană Copernicus, care utilizează un set diferit de date, a estimat că luna iulie 2024 a fost doar puţin mai răcoroasă comparativ cu iulie 2023.
Însă, ambele agenţii sunt de acord că situaţia este alarmantă, fiecare lună înregistrând, de aproximativ un an, temperaturi lunare excepţionale.
Anul 2024 va fi, cu siguranţă, unul dintre cei mai fierbinţi cinci ani înregistraţi vreodată, potrivit NOAA, care se bazează pe date colectate de 175 de ani.
În iulie, temperatura globală a fost cu 1,21 grade Celsius peste media secolului XX (15,8 grade Celsius), conform agenţiei americane.
Perioada a fost marcată în special de o serie de valuri de căldură în ţările mediteraneene şi din Golf, a subliniat aceasta. Africa, Europa şi Asia au înregistrat cea mai călduroasă lună iulie, în timp ce pentru America de Nord a fost a doua cea mai călduroasă lună iulie.
În ceea ce priveşte oceanele, acestea au înregistrat a doua cea mai călduroasă lună iulie, potrivit NOAA - acelaşi rezultat ca şi Copernicus -, punând capăt unui interval de 15 luni de recorduri lunare consecutive de temperatură în apele mărilor.
Însă, această ameliorare uşoară ar fi putut fi mai semnificativă, având în vedere sfârşitul fenomenului climatic El Nino.
Anul 2023 a fost deja cel mai fierbinte an înregistrat.
„Efectele devastatoare ale schimbărilor climatice au început cu mult înainte de 2023 şi vor continua până când emisiile globale de gaze cu efect de seră vor atinge neutralitatea carbonului”, a comentat săptămâna trecută Samantha Burgess, directoarea adjunctă a departamentului de schimbări climatice (C3S) al Copernicus.