Antena 3 CNN Actualitate Iuliana e profesoară de Istorie în București. Când a văzut subiectele a încremenit: "În 20 de ani nu am văzut așa ceva"

Iuliana e profesoară de Istorie în București. Când a văzut subiectele a încremenit: "În 20 de ani nu am văzut așa ceva"

<1 minut de citit Publicat la 14:45 21 Mar 2019 Modificat la 13:35 20 Sep 2023

Subiectele la Matematică primite de cei care studiază profilul Real au fost stufoase şi făcute în aşa fel încât să îi pună în dificultate. Nici elevilor de clasa a XI-a de la profilul Uman nu le-a fost uşor la Istorie. Subiectele au fost grele şi irelevante, susţin profesorii.

„Subiectele pe care le-au primit elevii de clasa a XI-a sunt irelevante şi nu au vizat competenţele. Eu sunt profesoară de Istorie de 20 de ani şi nu mi-a venit să cred ce subiecte au primit copiii. Elevii au avut foarte mult de citit, le-a luat o jumătate de oră doar să citească, apoi la fel de mult să identifice ce li se cerea. Au avut şi eseu argumentativ de două pagini. Foarte stufos şi mult de buchisit pentru doar trei ore cât au avut la dispoziţie”, este de părerea profesorul de Istorie, Iuliana Clăpescu de la Colegiul Naţional „Matei Basarab” din Capitală.

Mai multe, pe Adevărul.

Etichete: Bacalaureat 2019
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole