Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Iulian Chifu, despre întâlnirea de la Geneva: "Putin a câştigat azi. A obligat SUA să schimbe agenda"

Iulian Chifu, despre întâlnirea de la Geneva: "Putin a câştigat azi. A obligat SUA să schimbe agenda"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:41 16 Iun 2021 Modificat la 19:46 16 Iun 2021

Iulian Chifu a apreciat că învingătorul de astăzi de la Geneva, acolo unde cei doi preşedinţi au discutat dosarele importante care afectează relațiile dintre cele două mari puteri și climatul politic mondial, este Vladimir Putin, şi a explicat şi de ce.

„Pentru că a avut întâlnirea este clar că este o victorie a lui Vladimir Putin pentru că a schimbat agenda.

Joe Biden este în momentul de față într-o formulă din asta  verticală care începe de relațiile cu China, ați văzut întâlnirea din  Anchorage (Alaska), după care a avea la rând toată această refondare a democrației, a reuniunii democrațiilor europene, transatlantice, euroatlantice globale urmând cu Summitul democrațiilor care urmează  să fie organizat la Washington, urmând ca partea de Rusie să fie rezolvată după aceea după realizarea acestuia establishement.

Rusia a forțat intrarea în Ucraina, a masat trupe, a obligat Statele Unite să schimbe agenda. Pe de o parte dat asigurări Statele Unite a Ucrainei și am văzut telefoanele bilaterale date de la toate nivelele secretar de stat, secretar la apărării, consilier pe securitate președinți și ulterior.

Vizita lui Antony Blinken secretarului de stat la Kiev pentru asigurări directe și pentru ajutorul militar  defensiv către Ucraina care a fost alocat, iar ulterior a fost obligatorie și această întâlnire pe care, în faza inițială administrația nu și-a dorit-o atât de devreme și în niciun caz în aceste condiții", a spus Iulian Chifu, analist de politică externă, fost consilier prezidențial.

Citește mai multe din În fața națiunii
» Citește mai multe din În fața națiunii
TOP articole