Antena 3 CNN Actualitate Iulia Scântei şi Bogdan Licu sunt noii judecători CCR votaţi de Parlament

Iulia Scântei şi Bogdan Licu sunt noii judecători CCR votaţi de Parlament

1 minut de citit Publicat la 13:50 03 Mai 2022 Modificat la 14:11 03 Mai 2022

Iulia Scântei, nominalizată de PNL, o va înlocui în Curtea Constituțională pe Mona Pivniceru. A doua desemnare pentru funcția de judecător CCR, cea a lui Bogdan Licu, a fost votată de Camera Deputaților. Cea de-a treia nominalizare va fi făcută de președintele Klaus Iohannis.

Iulia Scântei (PNL) este propunerea Senatului pentru a fi numită în funcția de judecător CCR, au decis, marți, senatorii cu 76 de voturi „pentru” și 34 „împotrivă”.

USR îl propusese pe fostul consilier prezidențial Péter Eckstein-Kovács, care a primit doar 22 de voturi „pentru”. 

„Vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră de astăzi, un vot onorant și un vot care mă obligă. Mă obligă să continui ceea ce am făcut vreme de șase ani, să apăr drepturi și libertăți aici, în Senatul României, cu votul ieșenilor acordat în două rânduri, în 2016 și în 2020. De data aceasta prin votul dumneavoastră, prin încrederea dumneavoastră și cu sprijinul Partidului Național Liberal, care m-a propus pentru această onorantă funcție de judecător constituțional, îmi voi folosi și voi exercita atribuțiile de judecător constituțional pentru a merge mai departe în ceea ce privește consolidarea democrației constituționale în România, pentru ca România să rămână membru cu drepturi depline parte a lumii libere și a comunității euro-atlantice”, a spus după anunțarea rezultatului Iulia Scântei.

Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, îl va înlocui pe Valer Dorneanu în funcția de judecător CCR, a decis, marți, Camera Deputaților, cu 208 voturi „pentru” și 93 „împotrivă”.

Pentru funcția de judecător CCR din partea Camerei Deputaților au candidat Bogdan Licu (PSD), Cristi Danileţ (USR) şi Ioan Sabău-Pop (AUR).

Președintele Klaus Iohannis urmează să nominalizeze un candidat pentru locul lui Daniel Morar.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole