Antena 3 CNN Actualitate Iubitul ei tocmai a făcut un anunț minunat. Clipe extrem de fericite pentru Elena Udrea

Iubitul ei tocmai a făcut un anunț minunat. Clipe extrem de fericite pentru Elena Udrea

<1 minut de citit Publicat la 14:03 14 Iul 2018 Modificat la 14:03 14 Iul 2018

Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare, dar fostul ministru se bucură din plin de libertate în Costa Rica, acolo unde s-a refugiat.

În plus, peste patru luni, fosta deputată va aduce pe lume o fetiță care va purta numele de Eva Maria.

„Micuța o să se nască pe la sfârșitul lunii octombrie. Nașterea e programată între 25 și 30 octombrie. Nașii nu i-am stabilit, încă ne mai gândim. Nu am plănuit nimic legat de botez pentru că nu este sigur dacă Elena rămâne acolo sau se va întoarce în țară”, a declarat Adrian Alexandrov.

Cei doi au avut timp să se gândească și să se consulte în privința acestui detaliu extrem de important, mai ales ca Adrian a fost în vizită în Costa Rica, iar cei doi au fost cu siguranță nedezlipiți pe toată perioada șederii sale acolo.

Însă, cum orice are un sfârșit, iubitul Elenei Udrea a trebuit să se întoarcă în România.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole