Antena 3 CNN Life Un italian de 73 de ani a ajuns la sapă de lemn după ce şi-a vândut casa şi i-a dat aproape 800.000 de euro unei românce cu care spera să se căsătorească

Un italian de 73 de ani a ajuns la sapă de lemn după ce şi-a vândut casa şi i-a dat aproape 800.000 de euro unei românce cu care spera să se căsătorească

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 20:01 06 Mai 2021 Modificat la 20:06 06 Mai 2021

Simona Daniela Mărgăian (fostă Tiriplică, foto), din judeţul Gorj, este acuzată de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.

Suma cu care l-ar fi păcălit pe italian se ridică la 780.000 de euro, reiese din probatoriul instrumentat de anchetatori.

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai 2015 - septembrie 2017, în mod repetat, Mărgăian l-a indus în eroare pe italian, în vârstă de 73 de ani, căruia i-ar fi promis că se vor căsători şi că vor avea o viață fericită împreună.

După ce a înțeles, în sfârșit, că a fost păcălit, Francesco Thiella a depus plângere la poliție. 

El a mărturisit că a vândut o locuință cu șapte camere în zona centrală a orașului Milano, iar toţi banii i-a dat femeii din Gorj.

În schimbul promisiunilor de căsătorie, femeia i-a cerut italianului colierul fostei soţii

Thiella susține că, de-a lungul a doi ani, i-a oferit acesteia multe alte cadouri şi diverse sume de bani, care i-au fost solicitați sub diferite motive.

De exemplu, gorjeanca i-a cerut bani sub clasicul pretext că părinții săi erau bolnavi şi aveau nevoie de tratament.

Conform rechizitoriului, italianul a mărturisit că ajunsese să se împrumute de peste tot pentru a-i da bani româncei şi chiar îi spunea acesteia într-un mesaj că nu mai avea nici ce să mănânce, totul culminând cu vânzarea locuinței din Milano.

Mărgăian a dat dovadă de o îndrăzneală neobișnuită, cerându-i italianului să îi trimită un colier cu rubine care i-a aparținut fostei soții a acestuia, pentru a-l amaneta.

Femeia din Gorj s-a căsătorit şi a continuat să-i ceară bani italianului

Procurorii arată că Simona Daniela Mărgăian s-a căsătorit în toamna anului 2016, dar că a continuat să-i ceară italianului bani sub diferite pretexte, cu promisiunea că în final vor locui împreună şi că vor avea copii.

Într-un alt "tun", la începutul anului 2017, românca l-a convins pe Francesco să facă un împrumut de 20.000 de euro, în vederea achiziției unui autoturism Mercedes cu care să se plimbe cu el şi cu copiii.

În apărarea sa, femeia din Gorj a respins toate acuzațiile şi susține că italianul i-a oferit totul din proprie inițiativă.

"Faptul că o persoana a înțeles altceva decât trebuia să înțeleagă nu este vina mea, tot ce mi-a dat a fost din proprie inițiativă, iar concluzia pe care o trag este că dorește să pozeze în victimă şi că nu suportă să mă vadă fericită alături de bărbatul cu care m-am căsătorit", spune Simona Daniela Mărgăian, potrivit adevarul.ro

Final provizoriu: Mărgăian, trimisă în judecată la peste trei ani după ce i-a luat banii italianului

Pe data de 27 aprilie, la trei ani și cinci luni de la depunerea plângerii penale a italianului Francesco Thiella, gorjeanca Simona Mărgăian a fost trimisă în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, cu 50 de acte materiale, și spălare de bani în formă continuată, cu 3 acte materiale.

Averea Simonei Mărgăian, a soțului și a părinților săi rămâne sub sechestru pe timpul judecății cauzei, dosarul fiind înregistrat pe data de 28 aprilie 2021 la Tribunalul Gorj, notează gorjeanul.ro.

Etichete: romanca inselaciune
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole