Un muncitor indian care lucra la o fermă a fost lăsat să moară pe marginea drumului de către angajatorul său, după ce a suferit un accident care i-a secționat brațul. Angajatorul său italian este cercetat pentru omor din culpă, scrie The Guardian.
Satnam Singh, în vârstă de 31 de ani, a fost rănit luni în timp ce lucra la utilaje la o fermă din Latina, o zonă rurală din apropierea Romei, cu o mare comunitate de muncitori imigranți indieni.
Singh, care a venit în Italia cu soția sa în urmă cu trei ani, ar fi fost lăsat cu brațul tăiat pe drumul din afara casei sale din Borgo Santa Maria.
Poliția a spus că a fost chemată de soția sa și a fost trimis un elicopter pentru a-l transporta la spitalul San Camillo Forlalini din Roma, unde a murit miercuri din cauza rănilor suferite.
Angajatorul său italian este cercetat pentru omor din culpă, încălcarea reglementărilor privind siguranța la locul de muncă și neacordarea de ajutor.
Singh lucra la o mașină de împachetat cu role din plastic atașată la un tractor atunci când a avut loc accidentul, potrivit investigațiilor inițiale.
„La oroarea accidentului se adaugă și faptul că, în loc să fie salvat, muncitorul agricol indian a fost aruncat lângă casa lui”, a declarat pentru publicația Il Giorno Laura Hardeep Kaur, lider de sindicat.
„A fost lăsat pe drum ca un sac de zdrențe, ca un sac de gunoi... în ciuda faptului că soția sa implora [angajatorului] să-l ducă la spital. Aici nu ne confruntăm doar cu un accident grav la locul de muncă, care în sine este deja alarmant, ne confruntăm cu o exploatare barbară”, a spus Kaur.
Latina este cunoscută ca zonă pentru exploatarea muncitorilor migranți. Hardeep Kaur a spus că Singh lucra pentru 5 euro pe oră fără un contract de muncă legal. „Muncitorii străini continuă să fie invizibili, la mila șefilor feroce, adesea italieni”, a adăugat ea.
Ministrul Muncii din Italia, Marina Calderone, a condamna „actul de barbarie” și spus că speră ca cei responsabili să fie pedepsiți.
Ministrul Agriculturii, Francesco Lollobrigida, a declarat joi că guvernul Meloni este „în prima linie... pentru a lupta împotriva tuturor formelor de exploatare a muncii”. El a adăugat: „Aceasta este o tragedie care nu trebuie să ne lase indiferenți”.