Antena 3 CNN Externe Lovitură pentru fugarii români: Guvernul din Italia vrea extrădarea deţinuţilor

Lovitură pentru fugarii români: Guvernul din Italia vrea extrădarea deţinuţilor

Naty Badea
1 minut de citit Publicat la 18:16 14 Mar 2023 Modificat la 18:16 14 Mar 2023

Deținuții români care își ispășesc în acest moment pedeapsa în Italia ar putea fi cât de curând repatriați. Anunțul a fost făcut de Subsecretarul de stat în Ministerul Justiției, Andrea Delmastro. Acesta a spus că decizia a fost luată de guvernul Meloni în privința Albaniei și României pentru a combate supraaglomerarea din închisorile din Italia, o problemă extrem de dezbătută în peninsulă.

Supraaglomerarea ar fi dus la un număr record de sinucideri, mai exact de 84 de sinucideri anul trecut în sistemul penitenciar.

Există acorduri bilaterale între Italia și România și Italia și Albania, iar această operațiune ar putea fi realizată fără un preaviz.

Citește și: Un român din Italia și-a infectat iubita cu COVID pentru a sta cu el în carantină | Ce pedeapsă a primit

Pe de altă parte, Subsecretarul de stat susține că sunt discuții între Italia și alte țări pentru a obține și cu acestea acorduri bilaterale pentru a repatria toți deținuții străini.

Delmastro a spus că sunt 15.000 de deținuți străini, iar pentru fiecare statul italian acordă 137 de euro pe zi, bani suportați de contribuabilii italieni, ceea ce este un lucru nedrept, potrivit acestuia

Amintim faptul că președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, dat în urmărire internațională, s-ar ascunde în Italia, după ce a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare.

Etichete: Italia
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole