Antena 3 CNN Coronavirus Italia elimină certificatul verde, din 1 mai. Masca rămâne obligatorie în anumite spații

Italia elimină certificatul verde, din 1 mai. Masca rămâne obligatorie în anumite spații

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 13:13 29 Apr 2022 Modificat la 13:13 29 Apr 2022

Măștile rămân obligatorii în Italia în transportul public și în unele locuri închise până la 15 iunie. Ministrul Sănătății spune că guvernul intenționează să fie prudent în ridicarea restricțiilor rămase.

Măștile vor fi în continuare obligatorii pentru a intra în cinematografe, teatre, evenimente în interior, spitale și școli, a declarat ministrul Sănătății Roberto Speranza, citat de Reuters.

"Am decis să menținem pentru o vreme, cel puțin până la 15 iunie, un element de precauție pe care îl consider necesar", a declarat Speranza la un eveniment organizat de un sindicat al medicilor.

Italia a fost prima națiune occidentală lovită de această boală și a înregistrat până acum 163.244 de decese, al optulea cel mai mare număr din lume.

În prima jumătate a lunii aprilie, numărul infecțiilor a scăzut, dar, potrivit unui raport al Gimbe COVID-19, cazurile au crescut din nou în ultimele zile.

Aproximativ 84% dintre italieni au primit cele două doze de vaccin recomandate, în timp ce peste 65% dintre persoane au primit doza booster.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole