Antena 3 CNN Externe O aeronavă Spartan aduce din Italia 5.200 de doze de anticorpi monoclonali pentru tratamentul COVID-19

O aeronavă Spartan aduce din Italia 5.200 de doze de anticorpi monoclonali pentru tratamentul COVID-19

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 23:20 12 Oct 2021 Modificat la 23:20 12 Oct 2021

Ajutorul oferit României de către Italia, prin punerea la dispoziţie a acestor doze aflate în stocurile Regiunii Lombardia, vine ca urmare a solicitării statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creşterea exponenţială a numărului de cazuri confirmate cu SARSCoV-2.

Solicitarea a fost adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Zborul este efectuat la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19, iar misiunea se execută prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.

Distribuirea dozelor de anticorpi monoclonali din Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI.

Aeronava ajunge în Bucureşti în jurul orei 21.00. Anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus. Aceştia se fixează de proteina virală de suprafaţă (Spike) şi blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane, potrivit Mediafax.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole