În total, în Italia au fost raportate 124.632 de cazuri şi 15.362 de decese.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.805 de noi cazuri. Optzeci de medici italieni şi-au pierdut viaţa din cauza bolii provocate de coronavirusul depistat la finalul anului trecut în China, potrivit Adevărul.
Douăzeci de chirurgi, anestezişti şi asistenţi, din Ucraina au ajuns sâmbătă în regiunea Marche din centrul Italiei, pentru a sprijini echipele medicale de aici.
Numărul cazurilor active în Italia este de 88.274. Numărul total al celor vindecaţi a ajuns la 20.996. În prezent, Spania este ţara europeană cea mai afectată de Covid-19, cu 124.736 de cazuri raportate de la începutul epidemiei.