Italia a câştigat Euro 2020, în finala de pe stadionul Wembley din Londra, după ce a învins selecţionata Angliei, scor 4-3, la loviturile de departajare.
"It’s comming home" sau "It’s going to Rome" a fost întrebarea ce a stat pe buzele fanilor fotbalului din Europa și din întreaga lume. Vine acasă, la Londra, sau merge la Roma.
Soarta mult râvnitului trofeu al Campionatului European de fotbal EURO 2020 s-a decis, în această seară, pe Wembley, de la ora 22.00.
Aşadar, trofeul Euro 2020 va merge la Roma.
Italia și Anglia s-au confruntat în finala EURO 2020, în prezența a aproximativ 65.000 de suporteri, în marea lor majoritate englezi, care au ocupat tribunele celebrului stadion Wembley, considerat căminul fotbalului englez.
[GAL layout="4"]Italia, campioana Euro 2020 la Londra
Finala EURO 2020 a debutat fulminant cu cel mai rapid gol marcat vreodată în istoria Campionatului European. Englezul Luke Shaw a deschis scorul în minutul 1 și 57 de secunde, după o centrare în adâncime a lui Kieran Trippier, unul din jucătorii a cărui selecție a fost contestată de iubitorii de fotbal englezi și care a fost unul din cei mai buni din teren, până la schimbarea sa, din minutul 70, cu Buyako Saka.
Italienii au trecut prin momente tensionate în minutul 23, când Jorginho a fost faultat dur și a necesitat intervenția echipei medicale. În cele din urmă acesta a reușit să reia jocul.
Italia a dominat teritorial, dar Anglia nu a lăsat nici o breșă în apărare, „azzurii” nereușind să își creeze ocazii cu adevărat periculoase.
Prima șansă importantă a italienilor a fost creată de Federico Chiesa, al cărui șut pe jos, din afara careului, a trecut puțin pe lângă bara porții lui Pickford, prins pe picior greșit, notează Mediafax.
Ciro Imobile a fost pus în situație clară de a marca, în al doilea minut suplimentar de joc, dar șutul său din poziție centrală a fost respins de Stones. La faza imediat următoare, Verratti a izbutit să trimită primul șut al italienilor pe spațiul pe porții lui Pickford, însă a fost unul slab, ușor reținut de goalkeeper-ul englez.
În ciuda faptului că a intrat la vestiare în avantaj, Anglia a fost totuși dominată la capitolul statistic, unde Italia a punctat la posesie, cu 62 la sută, dar și la faze de poartă, cu 7 ocazii, față de una singură, a Angliei.
După pauză, Italia a bifat și primul cartonaș galben al meciului, primit de Barella. Italia a pus stăpânire pe joc, păstrând posesia.
În minutul 51, Lorenzo Insigne a avut șansa de a egala din lovitură liberă, însă șutul său a trecut puțin pe lângă vinclul porții engleze.
Cea mai mare ocazie de gol de până atunci a meciului a venit în urma unei pătrunderi aceluiași Insigne, care a șutat din apropiere la colțul scurt, mingea fiind respinsă de Pickford în corner.
Anglia și-a revenit ușor și Stones a trimis cu capul pe spațiul porții, abia a doua minge ce prindea cadrul buturilor italiene.
Golul egalizator este marcat în minutul 67. La capătul unui corner, Verratti a trimis cu capul spre poartă o minge retrimisă pe spate. Pickford a reușit să respingă în bară, însă mingea a ajuns la Bonucci, care a trimis în poartă de pe linia porții.
Italia și-a continuat dominarea, având 67 la sută posesie, în condițiile în care antrenorul englez a schimbat sistemul, aruncând în luptă pe Buyako Saka și Jordan Henderson.
Ultimul sfert de oră, plus cele 6 minute suplimentare de joc, nu a mai consemnat faze de poartă importante, doar schimbarea lui Chiesa, accidentat, schimbând ușor raportul de forțe, dublat de un cartonaș galben primit de Chiellini
S-a trecut la cele două reprize de prelungiri, marcate în primele 10 minute de un șut surpriză a lui Kalvin Phillips, din marginea careului, rămas fără rezultat.
În minutul 103, italienii îl scot în evidență pe Pickford, care intervine decisiv, salvându-și echipa de la primirea unui gol iminent.
A doua repriză secundă de prelungiri s-a jucat într-un ritm apropiat de primele 15 minute ale meciului.
Rând pe rând, cele două echipe au mai bifat ocazii, un rol important avându-l cei doi portari, ale căror intervenții au dus meciul la lovituri de departajare.
A fost cea de a șasea finală continentală ce a necesitat prelungiri și abia a doua decisă la lovituri de departajare.
Filmul loviturilor de departajare:
Domenico Berardi execută perfect 0-1
Harry Kane șut bun pe jos, imposibil de parat 1-1
Andrea Belotti este ghicit de Pickford care respinge 1-1
Harry Maguire trimite în vinclu, Anglia preia conducerea – 2-1
Bonucci transformă cu emoții 2-2
Rashford șutează în bară, egal la lovituri ratate 2-2
Bernardeschi trimite curajos pe mijloc 3-2
Sancho ratează a doua lovitură și Italia conduce 3-2
Jorginho e ghicit de Pickford și Anglia își pătrează șansele 3-2
Buyako Saka, cel mai tânăr jucător al Angliei, nu reușește să îl învingă pe Donnarumma și Italia triumfă, devenind pentru a doua oară în istorie campioană europeană.
[GAL layout="4"]Italia a câştigat Euro 2020
După două semifinale epice, Londra a găzduit confruntarea decisivă, care, pentru prima dată în istoria EURO, a avut-o printre protagonişti şi pe echipa Angliei. De la triumful în Cupa Mondială FIFA din 1966, de pe stadionul Wembley, Anglia a pierdut în semifinalele a cinci turnee majore: EURO '68 și '96, Cupele Mondiale din 1990 și 2018 și UEFA Nations League 2019. Cu toate acestea, au reușit de data aceasta să elimine Germania, Ucraina și, în prelungiri, miercuri seară, Danemarca, obținând șansa de a pune capăt celor 55 de ani de suferință.
Singurul titlu EURO al Italiei a fost câștigat din postura de gazdă a ediției din 1968. Italienii au mai pierdut finalele din 2000 și 2012. Chiar dacă trofeul european nu le-a mai fost la îndemână, italienii au câștigat de atunci două din cele patru Cupe Mondiale din palmares.
Azzurri au învins Spania la penalty-uri și, dacă din punct de vedere tehnic, și-au oprit șirul de victorii de 13 jocuri (și recordul de 15 victorii consecutiv la EURO, incluzând și preliminariile), ei rămân în continuare neînvinși în 33 de partide.
O schimbare remarcabilă pentru o echipă a Italiei care, în timp ce Anglia a ajuns până în semifinalele Cupei Mondiale din 2018, aceasta nici măcar nu s-a calificat.
În ceea ce privește istoricul întâlnirilor recente, Anglia și Italia au remizat de două ori în ultimele meciuri amicale, de fiecare dată scorul fiind 1-1. Și, cum proverbul italian spune „Non c'è due senza tre”, se pare că vom avea parte de o nouă remiză la capătul celor 90 de minute de joc.
Anglia și Italia s-au întâlnit de 27 de ori, Azzurii conducând cu 11 victorii, față de numia 8 ale Angliei. Celelalte 8 confruntări s-au încheiat la egalitate.
Evoluţia Italiei şi Angliei la Euro 2020
Evoluția Italiei la Euro 2020
Grupa A: Turcia 0-3 Italia (Roma)
Grupa A: Italia 3-0 Elveția (Roma)
Grupa A: Italia 1-0 Țara Galilor (Roma)
Optimi: Italia 2-1 Austria (după prelungiri) (Londra)
Sferturi de finală: Belgia 1-2 Italia (München)
Semifinale: Italia 1-1 Spania (după prelungiri, Italia câștigă 4-2 la lovituri de departajare) (Londra).
Finale anterioare
1968: Italia 2-0 Iugoslavia, (Roma)
2000: Franța 2-1 Italia (după prelungiri) (Rotterdam)
2012: Spania 4-0 Italia (Kiev).
Evoluţia Angliei la Euro 2020
Grupa D: Anglia 1-0 Croația (Londra)
Grupa D: Anglia 0-0 Scoția (Londra)
Grupa D: Republica Cehă 0-1 Anglia (Londra)
Optimi: Anglia 2-0 Germania (Londra)
Sferturi de finală: Ucraina 0-4 Anglia (Roma)
Semifinale: Anglia 2-1 Danemarca (după prelungiri) (Londra).