Domul Stâncii şi Moscheea Al-Aqsa din apropiere, al treilea loc sfânt al Islamului... O organizaţie religioasă iordaniană numită Waqf este custodele acestor locuri sfinte.
Situaţia este atât de sensibilă încât orice schimbare a status quo-ului, chiar şi o schimbare percepută, poate declanşa demonstraţii de amploare.
La doar câţiva paşi, se află Zidul de Vest, cel mai sfânt loc în care evreii se pot ruga, un loc de pelerinaj pentru evreii din întreaga lume.
Iar în apropiere, Biserica Sfântului Mormânt, unde mulţi creştini cred că Iisus Hristos a fost crucificat.
Şase confesiuni creştine împart această biserică. Cheile bisericii sunt deţinute de o familie musulmană pentru ca facţiunile creştine să nu se lupte pentru ea.
Toate acestea sunt în oraşul vechi al Ierusalimului, un kilometru pătrat dintr-unul dintre cele mai sensibile terenuri de pe planetă.
Când Naţiunile Unite au elaborat planul de împărţire din 1947, cu un stat evreiesc alături de un stat arab, Ierusalimul a fost separat.
Urma să fie un oraş internaţional care nu aparţinea nimănui şi tuturor. Planul, acceptat de liderii evrei din regiune, a fost respins de liderii arabi.
După Războiul de Şase Zile, când Israelul şi-a învins vecinii arabi ca urmare a temerilor tot mai mari că aceştia plănuiau un atac, Israelul a preluat controlul şi a ocupat partea de est a Ierusalimului, inclusivg oraşul vechi, şi l-a anexat în 1980.
Mişcarea nu a fost niciodată recunoscută de comunitatea internaţională, care a cerut o capitală israeliană în Ierusalimul de Vest şi o capitală palestiniană în Ierusalismul de Est.
Recunoaşterea capitalelor trebuia să fie întotdeauna un pas final, sfârşitul negocierilor între israelieni şi palestinieni, încheierea unui proces de pace, nu o modalitate de a-l începe.