Antena 3 CNN Actualitate Istoria, falsificată pentru elevii secui. Președintele AGIRO: ”Sunt erori științifice grave și nu se ia nicio măsură!”

Istoria, falsificată pentru elevii secui. Președintele AGIRO: ”Sunt erori științifice grave și nu se ia nicio măsură!”

1 minut de citit Publicat la 20:42 02 Ian 2017 Modificat la 20:42 02 Ian 2017

Președintele Asociației Generale a Învăţătorilor din România (AGIRO), Viorel Dolha, a explicat, în emisiunea ”La ordinea zilei”, ce reglementări europene sunt încălcate în câteva manuale de Istorie de clasa a IV-a în care apar informații eronate.

”Sunt erori științifice”, a spus Viorel Dolha, la Antena 3, arătând că manualul în care steagul României a fost înlocuit cu cel al secuilor se află pe băncile elevilor încă din 2005, în ciuda tuturor eforturilor depuse de asociație de a le corecta.

”Nu s-a luat nicio măsură”, a spus Viorel Dolha.

Mai mult, Viorel Dolha a subliniat că i s-a cerut, de la nivelul Inspectoratului Școlar, să nu le mai strice imaginea dând la presă hărțile greșite.

Viorel Dolha a subliniat, la Antena 3, că manualele problemă înalcă recomandarea europeană referitoare la ”folosirea greșită a istoriei” prin manipularea falsificarea sau crearea de dovezi false, statistici și imagini falsificate.

În manualele de Istorie de clasa a IV-a apar, sub forma unor hărți, câteva informații cel puțin controversate privind teritoriile și suveranitatea mai multor țări din Europa. Astfel, din paginile celor trei manuale reiese că „frații noștri de peste Prut“ nu sunt moldovenii, ci rușii, că Ucraina e tot a rușilor, că în tot spațiul fostei Iugoslavii și în Albania trăiesc doar sârbi și că drapelul României este, de fapt, steagul secuiesc.

Manualul de Istorie de clasa IV-a al editurii Corint (autori: Bogdan Teodorescu și Corina Andrei), aprobat printr-un ordin al ministrului Educaţiei din octombrie 2016, îi învaţă pe elevi, la pagina 27, prin harta „popoarelor de azi“, că dincolo de Prut există doar poporul rus.

Etichete: La Ordinea Zilei
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole