Antena 3 CNN Actualitate Inedit Istoria domeniului regal de la Balcic. Cui a aparţinut înainte de a deveni al Reginei Maria

Istoria domeniului regal de la Balcic. Cui a aparţinut înainte de a deveni al Reginei Maria

<1 minut de citit Publicat la 23:31 21 Ian 2019 Modificat la 23:31 21 Ian 2019

Domeniul de la Balcic a fost locul favorit al Reginei Maria, care a descoperit sătucul din Cadrilater, de pe Coasta de Argint a Mării Negre, în toamna lui 1924, pe când îşi ridica vila de la Mamaia.

Dar terenul de la Balcic aparţinea altcuiva atunci când suverana l-a văzut, mai exact celebrului bancher Jean Chrissoveloni din Galaţi, grec de origine, prieten intim cu Regele Ferdinand, scrie Adevărul.

El cumpărase terenul în 21 iulie 1924 de la Petre D. Economu, ce-l avea din 1914. Pentru că regina avea ştiinţă de escapadele lor notorii la moşia acestuia de la Ghidigeni, grecul îi era cumva îndatorat şi bucuros să-i facă suveranei o favoare.

„Ei bine, este locul pe care-l vreau şi pe care trebuie să-l am! El aparţine lui Jean Chrissoveloni, care l-a cumpărat pe mai nimic şi care se pare că nu face nimic cu el. Ah! Mi-ar plăcea acest loc!“, fremăta regina.

La 6 decembrie, ea îl cheamă la Palatul Cotroceni să discute despre asta, iar când află despre ce e vorba, bancherul acceptă de îndată. Pentru un domeniu de 4.000 metri, suverana a plătit 400.000 lei, contractul fiind perfectat la 26 februarie 1925.

 

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole