Antena 3 CNN Life Travel Istanbul – escapadă la cumpărături

Istanbul – escapadă la cumpărături

1 minut de citit Publicat la 16:48 20 Mar 2017 Modificat la 16:48 20 Mar 2017
 Cauți o sesiune de shopping, în ceea ce înseamnă Turcia profundă? În Marele Bazar din Istanbul, te așteaptă peste 4.000 de magazine, întinse pe 61 de străzi. Comercianții pun la vânzare covoare, broderii, bijuterii, obiecte de ceramică sau articole vestimentare.

Poți evada pentru câteva zile în cel mai cosmopolit oraș turcesc, unde magazinele sunt ticsite cu cele mai diverse produse, introducându-te într-o lume a culorilor și a aromelor interesante.

Explorează un oraș plin de viață și culoare!

Singurul oraș din lume care se întinde pe două continente: Asia și Europa, Istanbul găzduiește, printre multe alte superlative, cel mai vechi și mare bazar din lume care cuprinde mii de magazine și tarabe întinse pe zeci de străzi acoperite și împărțite în zone diverse – de la aria produselor culinare tradiționale cu mirodenii, și până la decorațiuni interioare, textile, suveniruri sau produse de îngrijire personală.

Furnicarul din Marele Bazar

Gazdele au, printr-o veche tradiție, plăcerea negociatului fiecărui articol pe care îl vând, iar turistul trebuie să intre în acest joc pentru a simți arta vânzării și a cumpărării. Marele Bazar găzduiește o mulțime de restaurante și cafenele, unde poți mânca kebab, baclava, suberek sau kadayif, iar la final te poți desfăta cu o narghilea. Marele Bazar este călcat de peste 90 de milioane de vizitatori care vin să cumpere orice: de la haine și până la bijuterii din aur sau argint.

Ca un magnet atrage și Piața Taksim, una dintre cele mai aglomerate și pline de viață zone ale orașului ca un furnicar. În zonă se găsește și Parcul Taksim, împrejmuit de hoteluri și restaurante de lux. O altă minune arhitecturală din Istanbul este Biserica Sfânta Sofia, care timp de aproape un mileniu a fost cel mai mare lăcaș de cult al creștinătății. Construcția a fost ridicată cu ajutorul a 10.000 de muncitori, între 532-537, iar fondator este Iustinian I.

 

Circuit Istanbul

Tarif: de la 149 euro/persoana, 4 nopti de cazare cu mic dejun la hotel de 3*,  transport autocar, ghid roman si ghid local. *Bonus! Croaziera pe Bosfor. Detalii pe www.europatravel.ro , call center 021-9407.  

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole