Antena 3 CNN Externe Zeci de avioane de luptă israeliene bombardează sudul Libanului. IDF: Hezbollah pregătește un atac puternic în 24 de ore

Zeci de avioane de luptă israeliene bombardează sudul Libanului. IDF: Hezbollah pregătește un atac puternic în 24 de ore

de Ioana Coman    |   

Cresc tensiunile în Orientul Mijlociu. Forțele israeliene au anunțat sâmbătă că au lovit mii de rampe de lansare de rachete din sudul Libanului, de unde Hezbollah, mișcarea șiită, a lansat atacuri cu rachete împotriva Israelului. Hezbollah s-ar pregăti pentru un atac puternic asupra Israelului în următoarele 12-24 de ore, potrivit informațiilor publicate de presa israeliană.

„În ultimele ore, forţele aeriene israeliene au lovit mii de rampe de lansare (de rachete) care erau gata să fie folosite imediat pentru a trage în direcţia teritoriului israelian”, a afirmat armata într-un comunicat, adăugând că a lovit „180 de ţinte”, după ce Hezbollah a tras din Liban în jur de 90 de rachete asupra Israelului.

Pe rețelele sociale au apărut, sâmbătă seara, imagini cu o explozie uriașă în sudul Libanului, după un atac al Israelului asupra țintelor militare Hezbollah. Locuitorii din apropiere au descris explozia ca fiind atât de strălucitoare, încât părea că soarele era pe cer.

Posibile atacuri asupra Israelului în 24 de ore

Armata israeliană a emis noi restricții anunțând un posibil atac major în următoarele 24 de ore, scrie Jerusalem Post.

Restricțiile au fost impuse în orașul Haifa și în zona de nord a Israelului. IDF anticipează un posibil atac major al grupării teroriste din Liban. Acesta ar putea consta în sute de rachete cu rază medie și lungă de acțiune împotriva Israelului de Nord, precum și a unor ținte militare din centrul țării.

Premierul libanez Najib Mikati a anunţat sâmbătă că şi-a anulat participarea la Adunarea Generala a ONU de la New York, în urma atacurilor israeliene care au provocat o nouă escaladare între Israel şi gruparea Hezbollah libaneză.

Într-un comunicat publicat sâmbătă, Mikati a cerut „încetarea masacrelor groaznice”, în condiţiile în care, începând de marţi, atacurile lansate de Israel sau atribuite acestuia s-au soldat cu peste 70 de morţi şi aproximativ 3.000 de răniţi în Liban.

 

Subiecte în articol: Liban Israel Hezbollah Hamas
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile