Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Israelul confirmă anunțul lui Joe Biden și spune că va lăsa să treacă în Gaza ajutor umanitar din Egipt

Israelul confirmă anunțul lui Joe Biden și spune că va lăsa să treacă în Gaza ajutor umanitar din Egipt

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 18:42 18 Oct 2023 Modificat la 19:21 18 Oct 2023

Este prima concesie făcută de statul evreu în cele 10 zile de asediu asupra enclavei palestiniene folosite de gruparea Hamas pentru atacuri în Israel.

Președintele american Joe Biden a făcut, anterior, în premieră, un anunț similar în discursul care a marcat finalul vizitei sale de o zi în Israel.

Decizia israeliană vine în contextul în care autoritățile palestiniene din Gaza, organizațiile umanitare și ONU au denunțat o potențială catastrofă umanitară în acest teritoriu, unde peste 3.300 de oameni au fost uciși în bombardamentele israeliene menite să-i elimine pe liderii Hamas.

Biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu a subliniat că decizia de a permite livrarea de ajutor umanitar în Gaza a fost aprobată în urma unei solicitări din partea președintelui american Joe Biden.

Ce a decis, de fapt, guvernul israelian

Biroul lui Netanyahu a comunicat că, în lumina sprijinului "copleșitor și vital" din partea Statelor Unite și urmare a cererii președintelui american Joe Biden, ca ajutorul umanitar de bază să poată ajunge în Gaza, cabinetul de război israelian a decis următoarele:

  1. Israelul nu va permite ca niciun ajutor umanitar să fie livrat de pe teritoriul său către Fâșia Gaza până când ostaticii deținuți de grupările teroriste nu vor fi eliberați către statul evreu;
  2. Israelul cere ca organizația Crucea Roșie Internațională să poată vizita ostaticii și va depune eforturi pentru a mobiliza sprijinul internațional pentru această cerere.
  3. Israelul nu va împiedica furnizarea de ajutoare umanitare care să ajungă în Gaza din Egipt, atât timp cât este vorba doar de alimente, apă și medicamente pentru populația civilă situată în sudul Fâșiei Gaza. Orice provizii care ajung la Hamas vor fi blocate de Israel.

Nu este momentan clar când va începe să tranziteze ajutorul aflat în Egipt.

La punctul de trecere de la Rafah, singura legătură a Fâșiei Gaza cu Egiptul, camioane încărcate cu ajutoare așteaptă de zile întregi să intre în enclavă.

Însă acest punct de trecere are o capacitate limitată, iar Egiptul susține că a fost avariat de atacurile aeriene lansate de Israel.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole