Antena 3 CNN Actualitate Locale Copaci tăiaţi cu flexul pentru a face loc bordurilor, pe o stradă din Focşani: "Fiecare face cum îl taie capul!"

Copaci tăiaţi cu flexul pentru a face loc bordurilor, pe o stradă din Focşani: "Fiecare face cum îl taie capul!"

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 09:37 21 Sep 2022 Modificat la 09:44 21 Sep 2022

Isprava unor muncitori care au distrus câțiva arbori pentru a face loc bordurilor, i-a șocat pe locuitorii municipiului Focșani.

"Nu s-a intervenit deloc corect, trebuia să lase copacul aşa cum trebuie, nu să îţi baţi joc de rădăcina lui. La noi în România e o harababură, face fiecare cum îl taie capul", spune o localnică.

În acest caz au fost anunțați și comisarii Gărzii de Mediu Vrancea, care au demarat deja verificări.

"Sunt vreo 8 arbori afectaţi, nu intră în categoria arborilor ornamentali care sunt mai protejaţi de legiuitori decât ceilalţi arbori, şi decojiţi, loviţi de utilaje şi cu rădăcini tăiate, ca să facă loc bordurilor care treceau prin locul respectiv", spune Aurel Cristian, comisar-şef Garda de Mediu Vrancea.

"Colegii de la Biroul de Autorizări Acorduri, au emis mai multe condiţii, una din ele fiind că pe tot parcursul execuţiei lucrărilor, se vor lua toate măsurile necesare pentru protecţia spaţiilor verzi, inclusiv a arborilor şi a arbuștilor existenţi pe amplasamentul sau în imediata vecinătate a proiectului propus", a adăugat Mădălina Potlog, purtător de cuvânt APM Vrancea.

Anul trecut, mai mulţi tei au fost grav afectaţi de lucrările de modernizare, care fac parte din același proiect.
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole