Antena 3 CNN International News Cine sunt jihadiștii ISIS-K, pe care președintele american Joe Biden i-a invocat pentru a justifica retragerea accelerată a trupelor SUA din Kabul

Cine sunt jihadiștii ISIS-K, pe care președintele american Joe Biden i-a invocat pentru a justifica retragerea accelerată a trupelor SUA din Kabul

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 10:08 26 Aug 2021 Modificat la 10:08 26 Aug 2021

Un grup afiliat ISIS, numit ISIS-K (Stat Islamic - Khorasan) a fost indicat ca sursă a amenințării chiar de președintele american Joe Biden, când a justificat necesitatea de a încheia până la sfârșitul acestei luni operațiunile de evacuare la Kabul.

Miercuri noaptea și joi dimineața, cetățenii americani, britanici și australieni au fost alertați de autoritățile din țările lor să nu se ducă la aeroport sau, dacă se află deja în exteriorul acestuia, să plece imediat din zonă.

Un purtător de cuvânt taliban a confirmat că există riscul unor "probleme" în situația haotică de la aeroport, pentru care insurgenții îi învinovățesc pe coordonatorii operațiunilor de evacuare.

ISIS-K a apărut la câteva luni după ce gruparea Stat Islamic a declarat înființarea unui califat în Irak și Siria în 2014.

ISIS-K: Grupuri de sunniți radicali din Pakistan și Afganistan care pretind că duc adevăratul Jihad

Luptători disidenți din rândul talibanilor pakistanezi s-au alăturat militanților din Afganistan și au format un grup armat local care a jurat supunere liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi.

Grupul își are rădăcinile în zona nord-estică a Afganistanului, în special în provinciile Kunar, Nangarhar și Nuristan.

ISIS-K a reușit să înființeze celule "în adormire" în alte părți din Afganistan și Pakistan și, de asemenea, la Kabul, conform Națiunilor Unite.

Estimările privind forța grupării variază între 500 și câteva mii de combatanți, potrivut unui raport al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

Particula K din ISIS-K, sau Khorasan, se referă la numele istoric al unei regiuni care include porțiuni care sunt în prezent înglobate în Pakistan, Iran, Afganistan și Asia Centrală.

ISIS-K a lansat în ultimii ani mai multe atacuri în Pakistan și Afganistan, vizând moschee și alte locuri de rugăciune, piețe publice și spitale.

ISIS-K: Au atacat o maternitate și au ucis 16 femei

Între țintele ISIS-K se numără musulmani din confesiuni considerate "eretice", inclusiv șiiți.

ISIS-K este considerat responsabil pentru un atac la o maternitate într-o zonă din vecinătatea capitalei afgane, locuită mai ales de musulmani șiiți. În urma atacurilor au fost ucise 16 femei, mame sau gravide.

În ciuda atacurilor armate și a atentatelor cu bombă, ISIS-K nu a reușit să captureze o zonă anume și a suferit pierderi importante în urma confruntărilor cu talibanii și forțele coaliției internaționale.

După pierderile înregistrate, ISIS-K activează în prezent prin interiorul celulelor ascunse în orașe sau în apropierea orașelor și care vizează, cu precădere, ținte cu notorietate.

ISIS-K: Rivalitate sângeroasă cu talibanii afgani

Deși atât talibanii cât și ISIS-K sunt formate din militanți sunniți adepți ai liniei dure a Islamului, aceste grupări sunt rivale.

Ambele facțiuni își adjudecă rolul de "adevărați purtători ai Jihadului" (războiul sfânt pentru impunerea Islamului, n.r.) dar au viziuni diferite în ceea ce privește strategia și interpretările religioase.

După 2019, talibanii s-au profilat învingători în conflictul cu ISIS-K, această din urmă grupare nereușind să își securizeze un teritoriu în Afganistan, precum gruparea-mamă în Orientul Mijlociu.

Semn al rivalității aparent de neconciliat, ISIS îi numește pe talibani "apostați" (renegați, care au abandonat credința).

ISIS-K a denunțat acordul de la Doha de anul trecut, dintre SUA și talibani, care consfințește retragerea organizată trupelor coaliției din Afganistan și angajamentul talibanilor de a nu ataca militarii străini în procesul de retragere.

După căderea capitalei afgane, talibanii au fost felicitați de mai multe grupări islamiste, inclusiv Al Qaeda, însă ISIS-K nu s-a numărat printre acestea.

De fapt, cei din ISIS-K i-au acuzat pe talibani că au trădat cauza Jihadului prin acordul cu americanii și au promis să continue luptele.

Foto: Aeroportul din Kabul, subiect al alertei teroriste emise de SUA, Marea Britanie și Australia

Etichete: ISIS-K Afganistan
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole