Antena 3 CNN Externe Mireasa ISIS din Germania și-a primit pedeapsa după moartea unei fetițe de cinci ani, legată și lăsată să moară în soare

Mireasa ISIS din Germania și-a primit pedeapsa după moartea unei fetițe de cinci ani, legată și lăsată să moară în soare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:24 26 Oct 2021 Modificat la 09:27 26 Oct 2021

Curtea Superioară Regională din Munchen a stabilit că femeia, identificată drept Jennifer W, (foto) se face vinovată de apartenență la un grup terorist (ISIS) și de crime împotriva umanității, în urma actelor de "sclavie având ca rezultat decesul".

Ea a primit o pedeapsă de 10 ani de detenție.

Jennifer W. se afla în Irak cu soțul ei, combatant ISIS, când a cumpărat ca sclavi o femeie aparținând minorității Yazidi și pe fetița acesteia.

Soțul lui Jennifer W. este judecat într-un proces separat la Frankfurt. 

Conform probatoriului din instanță, acesta le-a supus pe cele două "sclave" la abuzuri zilnice.

"Copila a fost lovită în cap și trântită la pământ, ceea ce i-a provocat răni la umăr. Fetița a început să ude patul în mod repetat, din  august 2015. Bărbatul a legat fetița cu o frânghie și a lăsat-o în soarele arzător, în curte. Jennifer W. i-a spus soțului să facă ceva, altfel copilul va muri. Ea însăși n-a făcut nimic pentru a o salva pe fetiță", a precizat Florian Gliwitzky, purtătorul de cuvânt al instanței din Munchen.

Mama fetiței a fost principalul martor în proces.

"A fost foarte greu pentru mine să ascult verdictul. Toate amintirile m-au copleșit. Mă bucur că după șase ani tribunalul a stabilit că acuzatul este răspunzător pentru moartea fiicei mele, dar nicio sentință din lume n-o va aduce înapoi", a declarat ea.

Avocatul acesteia a spus că acuzatul este, aparent, primul membru ISIS judecat în lume pentru crime împotriva victimelor minorității Yazidi.

Procesul a durat 77 de zile.

Jennifer W., care a negat acuzațiile, are o săptămână la dispoziție pentru a face apel.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole