O femeie ajunsă la 40 de ani a pierdut trei sarcini și a fost diagnosticată cu sindromul ovarelor polichistice. A hotărât împreună cu soțul ei să angajeze o mamă surogat, dar acum nu mai vor copilul.
După nașterea băiețelului, cei doi soți au aflat că s-a produs o încurcătură, iar bărbatul nu era adevăratul tată.
„Eu și soția mea mereu ne-am dorit un copil. Ea a pierdut trei sarcini din cauza sindromului ovarelor polichistice. Am plătit o mamă surogat cu o groază de bani, astfel încât să avem propriul nostru copil. Mama surogat era o doamnă de treabă, care a avut grijă de ea, așa că totul a decurs bine. Eu și soția mea am fost așa fericiți în ziua în care aceasta a născut, numai că, odată ce am văzut copilul, am știut că ceva nu e în regulă. Copilul avea trăsături asiatice, păr negru și ochii căprui, iar noi doi suntem albi, blonzi și cu ochii albaștri. Am luat legătura cu medicii imediat și am cerut un test ADN. Nu sunt tatăl”, a povestit bărbatul pe Reddit, potrivit Mirror.
„Ne doare că nu e al nostru. Sunt un nemernic că vreau să-i dau în judecată și să refuz copilul?”, a întrebat el.