Antena 3 CNN Actualitate Irlandezul care a spart Parlamentul, cercetat în libertate. Fusese găsit la camera cu arme de la etajul 3 şi era drogat cu cocaină!

Irlandezul care a spart Parlamentul, cercetat în libertate. Fusese găsit la camera cu arme de la etajul 3 şi era drogat cu cocaină!

Vasile Marcu, Roxana Ciucă
1 minut de citit Publicat la 12:49 28 Dec 2021 Modificat la 14:43 28 Dec 2021

Coomins Richard Thomas, irlandezul care a reuşit să intre ieri în mod incredibil în Parlament a fost găsit în faţa uşii de la camera de arme. Aşa au reuşit să îl surprindă camerele de supraveghere ale SPP, pe când era la etajul 3 al Casei Poporului.

În ciuda stării de ebrietate, după ce a escaladat un gard masiv şi a spart un geam, a urcat trei etaje fără să fie observat de nimeni şi doar când a trecut prin faţa camerei de arme şi muniţie a SPP a fost văzut şi s-a dat alarma. 

Informaţia a fost confirmată de surse din toate instituţiile care investighează în momentul de faţă acest incident. Surse judiciare au anunţat şi că individul consumase pe lângă cantități mari de alcool și cocaină, dar oficial încă nu a fost făcut un anunţ. 

În urmă cu puţin timp, magistraţii au decis ca cercetarea să să fie în libertate. El a ieşit în cătuşe de la Parchet fiind încă sub puterea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore şi va fi dus în arest. 

Avocatul irlandezului a declarat că va fi cercetat în stare de libertate şi nu s-a luat niciun fel de măsură asupra clientului său. 

Update 14:15 Surse din Poliţie arată că în urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, în sarcina numitului Coomins Richard Thomas, a fost reținută următoarea situație de fapt: 

La data de 26.12.2021, în jurul orei 03:12, acesta a fost semnalat în Piața Francofoniei, după care s-a deplasat către Bd. Libertății. 

La scurt timp, a sărit gardul Palatului Parlamentului și s-a deplasat către clădire. 

Ulterior, a escaladat balconul exterior aflat la o înălțime de aproximativ 2 metri și a spart geamul exterior din casa scării corpului B1. 

Imediat, a fost reperat de lucrătorii SPP, care l-au imobilizat și au anunțat Poliția.

În urma efectuării cercetării la fața locului, cât și a controlului corporal al numitului Coomins Richard Thomas, nu a fost identificat vreun obiect care să fi fost folosit la spargerea geamului.

Cine este individul care a dat spargerea la Parlament. Bărbatul petrecuse în Centrul Vechi

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole