"În privința aderării României la Schengen, așa cum au declarat și colegii mei din Guvern, problemele de migrație cu care se confruntă Austria nu pot fi imputate României.
Țara noastră îndeplinește toate condițiile pentru aderare și are rapoarte tehnice pozitive.
Mai mult, conform Frontex, migrația ilegală a scăzut în România. Toate cifrele și argumentele sunt de partea noastră, iar toate statele membre ne susțin în ceea ce privește aderarea țării noastre la Schengen, mai puțin Austria.
Dreptatea este de partea României! Iar dacă Austria are aceste probleme, până la urmă, de securizare a propriilor frontiere, atunci poate cea mai bună soluție este să iasă din Schengen. Susțin ieșirea Austriei din Schengen!
Ar fi cea mai bună cale de reducere a migrației ilegale către Austria! Şi cred că și politic, o astfel de idee l-ar ajuta pe cancelar în încercarea de a recupera din electorat...", a scris secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Irinel Scrioșteanu, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Ce înseamnă aderarea la Schengen pentru români. Plusuri și minusuri
Pentru cetățenii UE, eliminarea controalelor la frontierele interne ale Spațiului Schengen este echivalentă cu o mai mare libertate de mișcare, dar și cu o securitate sporită.
De asemenea, ar crește atractivitatea României ca destinație de afaceri și ca destinație turistică.