Antena 3 CNN Sport Irina Begu, învinsă în primul tur la Wimbledon

Irina Begu, învinsă în primul tur la Wimbledon

<1 minut de citit Publicat la 20:16 02 Iul 2018 Modificat la 20:16 02 Iul 2018

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă fără drept de apel de Katie Swan (19 ani), cu 6-2, 6-2, luni, în prima rundă a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Swan (204 WTA) a câştigat în doar 56 de minute meciul cu Irina Begu (27 ani, 36 WTA), românca având o evoluţie foarte slabă, cu cinci duble greşeli şi nicio minge de break creată.

Begu a ratat astfel şi un posibil duel în turul secund cu Mihaela Buzărnescu (30 ani, 28 WTA), cap de serie numărul 29, care o va înfrunta pe belarusa Arina Sabalenka (20 ani, 32 WTA).

Irina Begu va primi pentru participare un cec de 39.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA. Ea va evolua şi la dublu, alături de Mihaela Buzărnescu, cele două fiind favoritele numărul 15.

Tot luni, Sorana Cîrstea a învins-o în primul tur pe Magdalena Rybarikova (Slovacia), cap de serie numărul 19, cu 7-5, 6-3, iar Alexandra Dulgheru a trecut de Kristyna Pliskova (Cehia), cu 6-4, 1-6, 6-2.

Sursă: Agerpres
Etichete: Irina Begu
Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole