Antena 3 CNN Externe Iranul cere identificarea surselor terorismului, o referire la Arabia Saudită, un aliat al SUA

Iranul cere identificarea surselor terorismului, o referire la Arabia Saudită, un aliat al SUA

<1 minut de citit Publicat la 16:43 04 Iun 2017 Modificat la 16:43 04 Iun 2017

Atacurile comise în Londra trebuie să fie "un semnal de alarmă" pentru ţările occidentale, consideră Teheranul, cerând depistarea surselor ideologice şi de finanţare ale grupurilor teroriste, o referire la Arabia Saudită, principalul adversar al Iranului şi un aliat important al Statelor Unite.

„Atacurile teroriste repetate produse în lume trebuie să fie un semnal de alarmă pentru comunitatea mondială", a declarat, potrivit agenţiei IRNA, Bahram Qasemi, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.

„Pentru eliminarea terorismului, este necesar ca ţările occidentale să identifice cauzele principale, sursele primare financiare şi ideologice ale extremismului şi violenţelor, care sunt clare pentru toată lumea", a subliniat Bahram Qasemi.

Iranul, stat preponderent şiit, respinge acuzaţiile Occidentului privind susţinerea terorismului şi acuză Arabia Saudită, un regim sunnit, că ar susţine grupuri fundamentaliste ce comit atentate în ţări europene. Arabia Saudită, unul dintre principalii aliaţi ai Statelor Unite, neagă acuzaţiile.

 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole