Antena 3 CNN Externe Incident la o uzină nucleară din Iran, unde a fost oprit reactorul. Țara se confruntă cu întreruperi de curent precum România, pe vremea lui Ceaușescu

Incident la o uzină nucleară din Iran, unde a fost oprit reactorul. Țara se confruntă cu întreruperi de curent precum România, pe vremea lui Ceaușescu

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 09:58 21 Iun 2021 Modificat la 10:02 21 Iun 2021

Potrivit undei declarații postate pe site-ul Organizației pentru Energie Nucleară din Iran, "uzina a fost oprită temporar și deconectată de la sistemul energetic în urma unei defecțiuni tehnice".

Oprirea uzinei s-a făcut după notificarea ministerului iranian de resort, precizează sursa citată.

Declarația mai arată că defecțiunea va fi rezolvată "în câteva zile" iar uzina va fi reconectată la sistemul energetic, fără a da alte detalii.

Compania națională de electricitate din Iran a cerut, duminică, populației să consume mai puțin curent electric la orele de vârf, în contextul unei creșteri prognozate a temperaturilor dar și pe fondul "puterii reduse, ca urmare a reparațiilor în curs la uzina Bushehr".

Compania a precizat că reparațiile ar putea continua până vineri.

Uzina nucleară de la Bushehr, cu o putere de 1.000 de megawați, a fost finalizată de Rusia, după ani de întârziere și predată oficial în septembrie 2013.

În 2016, companii din Rusia și Iran au început construcția a încă două reactoare de câte 1.000 la Bushehr.

Curentul "se taie" în Iran ca pe vremea lui Ceaușescu în România

Este de așteptat ca finalizarea lor să se întindă pe parcursul a 10 ani.

Vecinii Iranului din zona Golfului și-au exprimat adesea îngrijorările cu privire la fiabilitatea uzinei nucleare de la Bushehr și la riscurile de scurgeri radioactive în eventualitatea unui cutremur major.

Provincia iraniană Bushehr a fost lovită în luna aprilie de un cutremur cu magnitudinea de 5,9, în urma căruia cinci persoane au fost rănite, dar uzina nucleară nu a suferit avarii, potrivit autorităților. 

Întreruperile în alimentarea cu energie electrică au început în luna mai în Iran, după ce capitala Teheran și alte orașe au înregistrat pene de curent neanunțate, ceea ce a atras plângeri din partea consumatorilor și scuze din partea ministrului energiei.

Întreruperile au fost puse pe seama căldurii, a secetei care afectează capacitatea hidroenergetică dar și pe seama generării de cripto-monede, proces care necesită energie și putere de calcul.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole