Antena 3 CNN Actualitate ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA

Alexandra Ghețea
2 minute de citit Publicat la 14:40 08 Mai 2024 Modificat la 14:51 08 Mai 2024

Este vorba despre un dosar început la sfârșitul anului trecut, dosar în care ÎPS Teodosie a fost cercetat. El ar fi promis, la acel moment, suma de 160.000 de lei, reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 de mii de lei unui martor în această cauză.

Acesta ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că a avut-o asupra mai multor funcționari privind Secretariatul de Stat pentru Culte.

A fost o discuție filmare care a și apărut în spațiul public, o discuție în care ÎPS Teodosie și-ar fi dat acordul pentru remiterea acestei sume. La acea discuție, ar fi participat și celălalt suspect din dosar.

Suma ar fi trebuit utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție sau de reabilitare a unităților de cult din suboerdinea Arhiepiscopiei.

Dosarul - 243/36/2024 -  a fost trimis spre soluționare Curții de Apel Constanța.

Rămâne de văzut când se va stabili primul termen în acest dosar.

„PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

P.I., un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.

La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.

Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, se arăta într-un comunicat DNA Constanța, la data de 5 decembrie 2023

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole