Antena 3 CNN Actualitate ÎPS Teodosie refuză pensionarea de la catedra Facultății de Teologie şi a dat în judecată Universitatea "Ovidius" Constanţa

ÎPS Teodosie refuză pensionarea de la catedra Facultății de Teologie şi a dat în judecată Universitatea "Ovidius" Constanţa

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:55 24 Sep 2021 Modificat la 17:59 24 Sep 2021

Pentru că nu a primit prelungire pentru calitatea de titular la catedra Facultății de Teologie, ÎPS a decis să atace în instanţă universitatea "Ovidius" din Constanţa.

„ÎPS Teodosie a atacat în instanță Universitatea „Ovidius” din Constanța pentru că nu are metodologia prevăzută de Legea 1/2011 privind Norma universitară și statutul personalului didactic și de cercetare din învățământul superior, deci nu poate da curs solicitărilor cu privirea menținerea calității de titular după vârsta pensionării”, a declarat șeful biroului de presă al Universității Ovidius", citat de g4media.ro

Reamintim că în luna august Senatul Universităţii "Ovidius din Constanţa" a decis ca toți cei care împlinesc vârsta de 65 de ani sa iasă la pensie. Arhiepiscopul Tomisului a împlinit 65 de ani în 12 decembrie 2020, transmite Info Sud-Est.

„Hotărârea Senatului Universităţii ”Ovidius” nr. 623/29.07.2021 stabilește că în absența metodologiei prevăzute Legea nr. 1/2011 privind Norma universitară și statutul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior, nu se poate da curs solicitărilor cu privire la menținerea calității de titular după vârsta pensionării.

Altfel, niciun cadru didactic nu va mai putea fi titular în Universitatea ”Ovidius” după vârsta pensionării. Decizia UOC poate fi consultată AICI.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost ales decanul Facultății de Teologie în 17 septembrie 2002 și a rămas în această funcție timp de 14 ani, până în anul 2016. Teodosie a fost și prorector al Universităţii "Ovidius" Constanţa (UOC) în perioada martie 2012-iunie 2014.

Odată pensionat, ÎPS Teodosie nu va mai putea deține nicio funcție în universitate și nu va mai putea face parte din Consiliul Facultății de Teologie.

ÎPS Teodosie, implicat în scandalul tezelor doctorale

Consiliul de Administraţie al Universității "Ovidius" din Constanţa a decis, la sfârșitul lunii mai a acestui an, să înființeze o comisie de anchetă privind activitatea Şcolii Doctorale de Teologie, în urma informațiilor apărute în presă legate de încălcări ale legislației universitare și ale eticii academice.

Universitatea "Ovidius", unde ÎPS Teodosie a fost conducător de doctorate la Şcoala Doctorală de Teologie, a reacționat după ce Patriarhia Română l-a acuzat pe acesta de plagiat și lipsa onestității științifice într-un răspuns formulat la solicitarea acestuia de ridicare a Arhiepiscopiei Tomisului la rangul de mitropolie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole